Evanghelistul Franklin Graham spune că abandonarea lui Dumnezeu de către America și îmbrățișarea divertismentului violent este de vină pentru o serie de împușcături în masă, inclusiv cea de la Uvalde, Texas, a unei școali elementare, care a rezultat cu 19 copii și doi profesori morți.
Graham a făcut comentariile pe Facebook miercuri, la două zile după ce președintele Biden a făcut remarci interpretate de mulți ca susținând interzicerea unor tipuri de pistoale.
„Președintele Biden și administrația sa doresc să interzică anumite pistoale de calibru”, a scris Graham. „Asta nu va ajuta problema. Ceea ce ar face o diferență este o interdicție asupra tuturor filmelor, emisiunilor de televiziune și jocurilor video care descriu grafic violența armelor, violența sângeroasă și moartea. Suntem o națiune dependentă de violență – și ei o numesc divertisment. Până când nu vom rezolva această problemă, vom vedea din ce în ce mai multe astfel de incidente tragice în întreaga noastră națiune.”
Graham a spus că națiunea are o problemă spirituală.
„L-am scos pe Dumnezeu din școli și majoritatea caselor îl scot pe Dumnezeu afară din creșterea și educarea copiiilor lor”, a spus Graham. „El este soluția. Cu cât ne întoarcem mai mult spatele lui Dumnezeu și cuvântului Său, cu atât mai multe probleme avem ca indivizi și ca națiune.
Postarea a atras 106,000 like-uri, 27,000 share-uri și 13,000 comentarii.
Graham este Directorul Samaritan’s Purse și al Asociației evanghelistice Billy Graham (BGEA), care a trimis pastori la Uvalde pentru a sluji comunității. Unul dintre aceștia, Ken Dunlap, și-a împărtășit gândurile despre tragedie, spunând într-un videoclip BGEA că a văzut emoții variind de la „tristețe la furie” în cadrul comunității.
„Dar în mijlocul acestui lucru, există o acceptare largă a acelor din afară care au venit în oraș pentru a face parte din procesul de vindecare”, a spus el.
Asociația evanghelistică Billy Graham a trimis 14 slujitori ca răspuns la criza din Uvalde, a spus Graham.
„Acești bărbați și femei au venit alături de această comunitate devastată și îndurerată pentru a ajuta în numele lui Isus”, a scris Graham pe Twitter.
Sursă: christianheadlines.com