Se împlinește astăzi o lună de când micuța Ruthie Varga a plecat la Domnul. Duminică, mama ei a povestit mai multe despre plecarea acesteia la Domnul și felul minunat prin care Dumnezeu a lucrat în viețiile multor oameni prin povestea lor.
„Am rămas însărcinată acum 4 ani. A fost o mare bucurie pentru mine și pentru soțul meu. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să îngenunchem și să mulțumim lui Dumnezeu pentru acest copilaș. Îmi amintesc că Adi se ruga să fie sănătos. Bucuria a fost extraordinară, doar că a durat foarte puțin: după trei luni am aflat că voi da naștere unui copil mai special, unui copil cu probleme, cu probleme grave. A fost șocant, a fost greu de digerat.”
Mika Varga a devenit un model pentru noi, pentru fiecare familie care se confruntă cu greutăți și care nu știe cum să accepte voia lui Dumnezeu.
„Chiar înainte să intru în cabinetul doctorului îl spuneam la Adi „Adi, toate viitoarele mămici ies bucuroase de acolo dar mai sunt și cazuri nefericite”. Ușor surprins s-a uitat în ochii mei și mi-a spus „Da, mai sunt si cazuri nefericite”, dar nu credeam că voi fi eu unul dintre acele cazuri nefericite. Am intrat în cabinet și după câteva minute am simțit agitație și mi-am dat seama că ceva este în neregulă. Cu greu doctorul mi-a spus că voi da naștere unui copil, unui copil cu sindromul Patau. Sindromul Patau înseamnă viață limitată, înseamnă că copilul poate să moară oricând. Nu i-au dat nici o șansă, nici nu voiau să o hrănească după ce am născut-o, așteptau să devină înger din clipă în clipă. Sindromul Patau înseamnă și o problemă estetică: forma nasului diferită, lipsa buzei superioare, capul foarte mic. Ruthie a fost nevăzătoare, dar ne-a auzit foarte bine; de câte ori îi ziceam „Ruthie! te iubesc, ești minunată!”, îmi zâmbea. A urmat o perioadă foarte grea pentru mine și pentru casa mea, o perioadă în care mi-am ridicat tot felul de întrebări, întrebări supărătoare, întrebări care îl supărau pe Dumnezeu, „de ce eu?”, „de ce nu mă pot bucura de această sarcină?”. Plângeam foarte mult și trăiam în viitor. Atunci am zis: „stop! trebuie să fac ceva”, Dumnezeu mi-a dat putere să mă bucur în continuare de sarcină. Au fost întâlniri cu medici, întâlniri foarte grele, discuții greu de digerat. A venit ziua cea mare, ziua în care am născut-o pe Ruthie. Primul lucru a fost să-l întreb pe Adi cum arată fața ei; cu ochii în lacrimi nu mi-a spus nimic. Am luat-o în brațe și aveam inima sfâșiată de durere și ochii plini de lacrimi. Nu am putut să o țin mult în brațe, șocul era prea mare și nu am putut să petrec prea mult timp cu Ruthie. A urmat o perioadă în care am stat în spital cu ea și am sesizat niște mișcări neobișnuite la Ruthie. Când am chemat doctorul mi-a spus că are epilepsie; știam cât de cât ce înseamnă epilepsia. Când am ajuns acasă a făcut o criză foarte urâtă de epilepsie și din ziua aceea ambulanța a venit foarte des la noi acasă și noi mergeam des la spital. A urmat o perioadă foarte grea. Pe lângă problema cu Ruthie au urmat lupte, lupte care se dădeau în mine.
Lupta cu oamenii a fost una dintre aceste lupte pe care Mika și familia ei a înfruntat-o.
„Am întâlnit recent o mamă și mi-a spus că este a doua oară când a ieșit în public cu fetița ei pentru că noi privim dar de multe ori uităm să ne luăm privirea de la acel copil și de la acel părinte. Am întâlnit cazuri în care adulții se uitau la Ruthie încontinuu și mă deranja și îmi doream să le spun ceva dar Dumnezeu îmi dădea puterea să tac. Trebuie să fim conștienți că dacă zâmbim unui copil care e mai special, unui adult care e mai special lăsăm ceva în inimă, ceva de bine, dar dacă privim și uităm să ne luăm privirea de la acel copil lăsăm o mare rană, o mare durere în inima unei mame.
Îmi amintesc că eram într-un magazin și în dreapta mea era o doamnă și în stânga altă doamnă, și doamna din dreapta mea se uita încontinuu la Ruthie și eu îndreptam căruțul cumva să înțeleagă că sunt deranjată de privirile insistente și ea după căruț. Doamna din stânga a observat că sunt deranjată și cu ochii în lacrimi a venit, m-a atins pe umăr și mi-a spus: „Ești o mamă puternică, ai un copil frumos”. Când cineva îmi spunea că Ruthie este frumoasă la început mi se părea ciudat, era greu de acceptat. Mai apoi Dumnezeu a creat-o atât de frumos pe Ruthie, cu un păr atât de bogat, atât de lung, cu o piele atât de catifelată. A fost atât de frumoasă Ruthie. Mi-e greu să vorbesc la trecut… Sunt părinți care nu acceptă situația copilului. Pe lângă problema copilului se mai naște o problemă în noi, problema că nu acceptăm că copilul meu are o problemă, că e mai special. Atunci apar problemele, frustrările, suntem închiși în noi, ne autoizolăm, nu mai permitem oamenilor să fie în jurul nostru. Am permis mereu să fiu înconjurată de oameni, m-a ajutat lucrul acesta. Mereu am fost o persoană activă, mi-am ținut mintea ocupată. Autoizolarea este sufocantă, este dureroasă și este deprimantă. Am acceptat voia lui Dumnezeu, nu e ușor să acceptăm voia lui Dumnezeu. Am acceptat voia Lui Dumnezeu, am rămas în voia Lui Dumnezeu și vreau să fac voia Lui Dumnezeu. Sunt niște pași pe care trebuie să îi urmăm indiferent dacă suntem în necaz sau în bucurie. Mereu am spus că Dumnezeul meu nu greșește niciodată, tot ce face este bun și este desăvârșit. Nu a greșit când a spus stop în dreptul fetiței mele. Am crezut în vindecarea ei, mi-am imaginat-o pe Ruthie alergând, strigându-mă „mama”, dar Dumnezeu a decis altceva, și știu că acolo unde este, sus la Tatăl are un nou trup de slavă și nu mai simte durere, nu mai există crize de epilepsie, acolo vede. După plecarea lui Ruthie mi-a reamintit Dumenzeu de un verset: „Domnul a dat, Domnul a luat, numele Domnului fie lăudat”. Din Valea Plângeri vreau să-l laud pe Dumnezeu și mă bucur pentru harul acesta: că sunt prezentă astăzi și pot să-l laud pe Dumnezeu. Dumnezeu mi-a dat putere, mă îmbracă cu putere să pot să merg mai departe.”
Mika Varga vorbește de chemarea ei de a vorbi în public și de lucrarea pe care a început-o în online alături de Ruthie și pe care acum, o continuă doar ea cu Dumnezeu. „Lucrarea pe care o facem noi în online, lucrarea pe care am început-o cu Ruthie și cu Dumnezeu acum o continui doar eu cu Dumnezeu și Dumnezeu mă cheamă să vorbesc public pentru că este atât de ușor să stau în fața unei camere, să editez, să urc un video pe youtube; și acolo sunt lupte mari dar e extraordinar de greu să vorbesc în public.
Unii oameni rămân în Valea Plângerii; atunci când dau de un necaz sunt supărați, răzvrătiți, nu mai vor să vină la biserică, nu mai au relație personală cu Dumnezeu, se întreabă mereu „de ce eu? de ce eu?”. Mi-a plăcut când cineva a spus „bine, dacă nu eu atunci cine? Doresc necazul meu altcuiva?”. Alți oameni prefac Valea Plângerii într-un loc plin de izvor, vreau să fac parte din această categorie; vreau din Valea Plângerii să Îl laud pe Dumnezeu. Mi-e greu fără Ruthie. Mi-a scris cineva un mesaj și mi-a plăcut foarte tare, mi-a scris: „atunci când îți mor părinții devi orfan, când îți moare soțul/soția devi văduv, dar când îți moare copilul e inexplicabil termenul”. E inexplicabil dorul care îl simt pentru ea, durerea, dar de multe ori am vorbit despre puterea aceea care întrece orice pricepere, astăzi o experimentez. Sunt îmbracată cu putere și toată cinstea și toată lauda și toată gloria este doar a Domnului.”
În continuare Mika răspunde la câteva întrebări pe care oamenii i le-au scris: de ce a stat Ruthie la o capelă aproape două săptămâni?
„Așa este sistemul în Anglia, durează. Mi-a prins bine să o văd zilnic, să mă mai bucur de ea. Dumnezeu m-a întărit într-una din zile cu versetul „oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi căci truda ta îți va fi răsplătită”. Mie personal mi-a vorbit acest verset, nu știu pentru cine este acest verset. Știu că trecem prin suferințe în această viață și avem dureri, necazuri dar astăzi Dumnezeu prin mine îți spune „oprește-ți plânsul, oprește-ți lacrimile din ochi căci truda ta îți va fi răsplătită”. Poate ești în suferință de ani de zile și nimeni nu pășește pragul casei tale, nimeni nu-ți spune o vorbă bună, dar Dumnezeu îți spune că este lângă tine. Mă rog ca Dumnezeu să-ți deschidă ochii inimii, ochii minții să vedem puterea Lui și să-l lăudăm indiferent dacă ne aflăm în valea plângerii sau nu. Eu îl laud pe Dumnezeu și vestesc Evanghelia, eu împreună cu casa mea merg din putere în putere pentru că am un Dumnezeu viu, un Dumnezeu care mai vindecă și astăzi și eu cred în minuni. Minunea pentru noi era ca Ruthie să fie sănătoasă, dar minunea a fost că a trăit aproape 4 ani și Dumnezeu prin ea a făcut istorie. Atâția oameni întorși la Dumnezeu, atâtea vieți schimbate, doctori care nu mai încurajează avortul, profesori creștini-ortodocși care ne dau ca exemplu la clasele lor și spune că asta este credința, oameni care au vrut să-și ia viața și în ziua respectivă ne-au descoperit pe Youtube – toate lucrurile acestea nu le spun pentru lauda mea, eu sunt doar mesagerul lui Hristos, le spun pentru lauda Lui!
„Cum a plecat Ruthie la Domnul?” a fost o altă întrebare la care Mika a răspuns în această mărturie.
„Sâmbătă, în 26 iunie, noi am ieșit cu familia în natură. Ruthie se simțea foarte bine, nu dădea nici un semn că ar pleca; a dormit, s-a trezit, am hrănit-o, am luat-o în brațe, am petrecut timp cu ea. Seara am schimbat-o în pijamale, i-am dat lăpticul, am sărutat-o și am ținut-o în brațele mele. Cred că în scurt timp Ruthie a plecat la Domnul, a plecat la Domnul în liniște.. Mi-ar fi fost mult mai greu să o văd în crize de epilepsie sau cu febră. A plecat la Dumnezeu în liniște. M-am trezit de dimineață să mă pregătesc pentru biserică, eram la laudă și închinare. Când m-am trezit Ruthie era lângă mine și era plecată la Domnul. Nu pot să exprim în cuvinte șocul prin care am trecut. Au urmat două săptămâni foarte grele, am mers în locuri în care nu mi-am imaginat vreodată că voi merge și cred că vă dați seama despre ce anume vorbesc. A doua dimineață după plecarea ei, la ora 6, Dumnezeu mi-a vorbit, mi-a pus câteva gânduri puternice pe inimă și am spus că le voi spune. I-am promis lui Ruthie că indiferent cât de greu îmi va fi să le spun în public le voi spune.
Am avut primul gând să ne prețuim mai mult familia, parcă prea ne-am obișnuit cu rutina de zi cu zi, prea ne-am obișnuit să avem soția, soțul, copii lângă noi. Viața este doar o suflare, acordați timp familiei. Poate soția ta are nevoie de 5 minute ca să fie ascultată, poate copii tăi au nevoie de tine, au nevoie să petreacă timp cu tine, să fie ascultați, să fie băgați în seamă. Acordați timp familiei. Ca mamă e obositor să fim acolo 24 din 24, să gătim, să alergăm după copii. Nu am avut harul, încă, să alerg după copii mei și poate ați obosit să fiți strigate de dimineața până seara „mama”, eu însă nu am avut harul să fiu strigată „mama”. Abia aștept, mai e puțin și voi fi strigată „mama”. Să nu obosiți. Poate sunt tați care vin de la muncă și sunt obosiți, responsabilitățile sunt diferite și le înțeleg, dar poate acel copil are nevoie de tine ca tata, să fii acolo.
Acceptați situația, dacă sunteți într-un necaz acceptați voia Lui, nu ridicați întrebări supărătoare. Dumnezeu are planul lui. Șlefuirea e dureroasă, dar cununa e mare.
Fiți mulțumitori. În suferință am învățat să mulțumesc mai mult și am învățat să nu mai cârtesc. Am mulțumit și pentru zilele grele cu Ruthie și pentru zilele mai puțin grele cu Ruthie. I-am mulțumit Domnului pentru tot.
Zidiți altare sfinte în casele voastre, copii noștri să vadă că există rugăciune și cântare. Poate sunt copii care merg la somn fără să spună o rugăciune pentru că nu văd la mama și la tata. E timpul să facem o schimbare, încă mai este har, încă mai putem beneficia de har. Mereu auzim și poate sună a clișeu „să ne pocăim”, pocăința este un dar de la Dumnezeu, încă mai putem să luăm decizii, să ne întoarcem la Dumnezeu. Nu trebuie să moară nimeni ca să mă conștientizeze că viața e doar o suflare, nu trebuie să moară nimeni ca să mă conștientizeze că eu trebuie să mă pocăiesc zilnic.
„Crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și toată casa ta.”
„Nu vezi tu că bunătatea Lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință?”
Sunt oameni care prin bunătatea lui Dumnezeu se întorc la Dumnezeu, dar sunt oameni care trebuiesc puțin scuturați ca să-și întoarcă fața către Dumnezeu. Bunătățile lui Dumnezeu nu s-au sfârșit!”
Mika Varga își încheie mărturia cu un verset care ar trebui să ne însoțească în fiecare moment din viața noastră: „Căci suferințele de acum nu sunt vrednice să fie puse alături de slava viitoare care urmează să fie descoperită”.
„Suferința mea cu Ruthie nu este vrednică să fie pusă alături de slava viitoare. Suferințele acestea sunt pentru puțină vreme, haide-ți să trecem testul. Vreau ca atunci când Dumnezeu se uită spre mine să își găsească plăcere în mine. Vreau să-L laud, vreau să-I mulțumesc, vreau să-L preamăresc indiferent că sunt doar cu Jason și mi-ar fi plăcut să fie și Ruthie aici. Vreau să-I aduc cinste lui Dumnezeu!”
Sursă fotografie: Mika Varga Instagram
2 comments
Multumesc pentru aceasta marturie.
Îmi pare sincer rău cu cea ce sa întâmplat și fetița mea a plecat la Domnul acum 6 luni e greu foarte greu dar când citesc cea ce ați scris mă încurajează ❤️😢😢