Biroul ONU pentru Drepturile Omului pregătește lista neagră globală a „grupurilor de ură” împotriva LGBT

Biroul ONU pentru Drepturile Omului colectează numele persoanelor care se opun în mod public agendei LGBT, transmite C-Fam.

Politicienii, liderii religioși și organizațiile din întreaga lume care apără familia vor fi probabili incluși pe o listă neagră de către Biroul ONU pentru Drepturile Omului. Această nouă măsură drastică poate fi utilizată pentru a impune sancțiuni militanților pro-familie și de a-i considera ca practicând atacuri teroriste.

„Cine sunt principalii actori care susțin că apărătorii drepturilor omului ale persoanelor LGBT promovează așa-numita „ideologie de gen?”, arată o solicitare de opinii de la Biroul ONU pentru Drepturile Omului de luna trecută, adresată în principal grupurilor LGBT.

În solicitarea promptă, biroul ONU cere exemple de „exprimări publice sau declarații ale liderilor politici și/sau religioși” care contestă drepturile LGBT.

„Care sunt argumentele lor?”, întreabă biroul ONU. „Au fost ei eficienți în regresarea drepturilor omului ale persoanelor LGBT? Au avut strategiile lor un impact direct sau indirect asupra drepturilor omului ale femeilor și fetelor?”, adaugă solicitarea.

Solicitarea biroului ONU pentru drepturi îi denigrează pe apărătorii vieții și ai familiei care contestă „ideologia de gen” ca fiind conspiraționiști. Spune că se înțelege de la sine că „teoria genului” nu este o ideologie, ci un adevăr incontestabil. „Înțelesurile” atașate sexului și genului sunt „constructe sociale”, susține ONU.

În contrast cu această adevărată teorie a genului, ONU solicită detalii despre „narativele” grupurilor pro-viață și pro-familia care se opun ideologiei de gen. Aceste narative, susține Biroul ONU pentru Drepturile Omului, sunt „folosite pentru a alimenta violența și discriminarea bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen și impactul lor special asupra drepturilor sexuale și reproductive”.

Biroul ONU pentru drepturi este concentrat, în mod special, pe grupurile religioase pro-viață și pro-familie.

Solicită orice „exemple în care conceptul de gen a fost folosit  în narațiuni religioase sau tradiționale, valori tradiționale sau protejarea familiei” în opoziție cu noile legi și politici LGBT.

De asemenea, solicită informații despre protecțiile libertăților religioase, ale credinței și conștiinței care ar limita „practicarea drepturilor omului (inclusiv a drepturilor sexuale și reproductive) ale persoanelor LGBT”. Biroul se referă chiar la obiecția de conștiință ca la fiind o simplă „schiță”, nu un drept fundamental al omului care poate fi susținut.

Opiniile și răspunsurile oferite Biroului pentru Drepturi din cadrul ONU vor fi folosite în viitorul raport al expertului independent al ONU privind protecția împotriva violenței și discriminării bazate pe orientarea sexuală și identitatea de gen în cadrul Consiliului ONU pentru Drepturile Omului din Geneva.

Țarul LGBT al ONU pare să adopte abordarea organizației americane Southern Poverty Law Center de a crea o listă a „grupurilor de ură”. Lista întocmită de organizația americană a fost folosită în mod notoriu de teroristul domestic Floyd Corkins într-un atac armat asupra Family Research Council în 2015. Utilizarea acestor liste de ură a fost criticată pe scară largă.

Anul trecut, Democrații au introdus un proiect de lege în Congresul SUA pentru a  crea o listă neagră internațională similară, denumită Global Respect Act, care impunea sancțiuni tuturor străinilor care se opun drepturilor LGBT.

Nu este prima dată când expertul ONU pe „drepturile” LGBT încearcă să se concentreze pe religie. Într-un raport din 2019, el a cerut statelor să „ia măsuri decisive” împotriva liderilor religioși care se opun „drepturilor” LGBT.

Sursa: Tribuna.US

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.