familia furdui

UPDATE: Cazul Furdui – 7 luni în câteva propoziții

Timp de citit:1 Minute, 24 Secunde

În prima lună șocul despărțirii, lacrimi și întrebări fără răspuns.


În a doua lună speranța unui proces rapid și echitabil este năruit prin hotărârea instanței de a lăsa copiii
la Jugendamt și numirea unui evaluator.


În a treia lună durerea unor copii care își pierd speranța că vor avea o vacanță de vară frumoasă, că vor vizita bunicii sau că vor fi acasă.


În a patra lună Jugendamt reclamă părinții că vorbesc română cu copiii și obține acordul instanței să întrerupă întâlnirile dacă se mai întâmplă. Este totuși acordat „favorul” de a vorbi română cu micuța Lea.


În a cincea lună copiii încep un nou an școlar cu tristețe, părinților nu li se permite să-i însoțească în prima zi de școală. La invitația dirigintelui, mama participă totuși la deschiderea festivă la clasa a 5-a, Ruben îi face bucuros cu mâna când o vede în sală.


În luna a șasea niciun semn că evaluarea va fi gata în curând. Copiilor li se spune să nu se mai gândească la casă că vor sta mulți ani la cămin.


În a șaptea lună se înmulțesc protestele, copiii prind curaj, fug pe ascuns acasă, se întâlnesc unii cu alții și cu părinții.


În luna a opta … sperăm să putem scrie că acest coșmar s-a terminat. Cât ține de noi și cu ajutorul dumneavoastră, vom continua să luptăm ca familia Furdui să fie reunită.


Dumnezeu să se îndure!

Pagina oficială Familia Furdui: https://furduifamily.org/

https://www.facebook.com/sustinemfamiliafurdui

DONAȚII PENTRU FAMILIA FURDUI:

https://www.gofundme.com/f/help-recovering-the-7-children-taken-of-furdui

Urmărește și acest video despre Familia Furdui!

Despre Autorul Postării

Vocea Creștinilor

administrator
Fericit
Fericit
2
Trist
Trist
4
Entuziasmat
Entuziasmat
1
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
1
Surpriză
Surpriză
0

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.