ce este fericirea?

Ce este fericirea? – Rovena Brînzan

Timp de citit:6 Minute, 8 Secunde

Solomon, unul din titanii Vechiului Testament își pune această întrebare către apusul vieții. În tinerețe a scris cartea Cântarea Cântărilor, apoi cartea Proverbe, și la urmă cartea Eclesiastul. Adică o scrisoare de dragoste, una plină de înțelepciune, și culminează cu scrisoarea în care își pune cea mai fundamentală întrebare. Fusese cel mai mare înțelept al Vechiului Testament. Și tind să cred că tot tumultul lui din cartea Eclesiastul a fost scris și ne-a fost lăsat, tocmai pentru a ne întreba ce este fericirea.

Gustase toate plăcerile vieții,avea bogăție multă, femei frumoase, faimă,putere, petreceri, băutură, mese bogate, etc. și constatase că sunt trecătoare. Că nu-i împlineau nevoile sufletești. Că nimic din ceea ce trăise și experimentase, nu erau noi sub soare, și că toate erau deșertăciune.

“Și la ce i-ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?” spune Domnul Isus.

Unul din cele mai certe lucruri este că de la facerea lumii și până astăzi, oamenii vor să fie fericiți, sau caută fericirea. Unii vor, dar nu știu cum, alții caută dar nu știu unde.

Fericirea de multe ori este ceva după care alergi, și cu cât o faci mai mult,cu atât se depărtează mai tare. Atingi fel și fel de apogee, și fel și fel de împliniri, iar după aceea constați că acel gol al sufletului, tot nu este umplut.

Mulți spun că au familii care îi iubesc și le iubesc, nu le lipsește sănătatea, financiar stau bine, dar sufletul tot însetat rămâne. Nu reușesc să găsească acel izvor interminabil care să inunde și să răcorească sufletul. Și o iau de la capăt. Un cerc vicios, o viață trăită la 360°. Sau cum spunea Solomon, goană după vânt. Rămânând la Solomon, omul care le-a avut și le-a trăit pe toate, întâi fiind un om îndrăgostit, și ce poate fi mai frumos de atât? a fost cel mai înțelept până la Hristos, și ce poate fi mai de dorit de atât? și a fost un mare îndrăzneț, fiecare plăcere a lumii fiind o provocare pentru el, și ce îți poate da o adrenalină mai mare de atât? A fost cel mai complex om din Scriptură,i ar Domnul Isus l-a comparat cu crinii de pe câmp, spunând că nici unul din ei nu era îmbrăcat cum a fost Solomon în toată slava lui.

Nu cred că trăirile lui din cartea Eclesiastul, a fost modul în care și-a terminat viața, și este de ajuns să ne gândim doar la statutul fizic, cu toate că pe vremea aceea oamenii erau cu mult mai sănătoși ca acum.

Mai degrabă cred că aceste trăiri le-a avut cu siguranță pe parcursul vieții. Iar dacă acum ar trăi printre noi, probabil ar fi privit ca și un dușman al lui Dumnezeu. Ori să nu uităm, că Dumnezeu îi dăruise din înțelepciunea Lui.Pentru că avusese înțelepciune să Îi ceară înțelepciune. Și Dumnezeu i-a dat peste măsură.

Atunci de ce s-a bucurat Solomon de toate plăcerile lumești, ca apoi să afirme că nimic nu-i nou sub soare? Ca să ne spună că bucuriile trec,  și că nu avem nevoie să ieșim din tiparele lui Dumnezeu. Și că bucuriile nu întotdeauna lasă un gust plăcut și de durată. Că fiind mici sau mari, adevărate sau false, sunt doar un combustibil ce trebuie mereu turnat în rezervorul sufletului. Și că de multe ori nu există putere pentru a alimenta.

În concluzie,bucuria nu este egală cu fericirea, uneori face parte din fericire, dar nu o întregește.

Atunci ce este fericirea? Tot Solomon ne lămurește, spunând că Dumnezeu a pus în fiecare gândul veșniciei. Iar acest gând al veșniciei, caută mereu să ia naștere în viețile noastre și să aducă roade. Este gândul care dă târcoale vieții. Este gândul care îți pune și căruia îi punem întrebări. Este gândul care așteaptă răspunsuri mai devreme să mai târziu. Este gândul care rămâne după ce toate trec. Și este gândul care dacă este respins fără pic de sfială în repetate rânduri, va sta într-o bună zi în fața tuturor, fiind prea târziu întrebându-ne de ce nu am vrut să fim fericiți…

Pentru că fericirea este o alegere. Pentru că fericirea este Dumnezeu, iar în forma ei pură, din El își trage seva. Pentru că abia atunci fericirea va dărui cele mai alese bucurii, care însuflețesc.

Și totuși există copii ai lui Dumnezeu, care încă nu au descoperit decât bucățele din fericire. De ce? Aș putea să dau răspunsuri interminabile…

Pentru că încă mai au de privit la păsările cerului să se minuneze cum Tatăl ceresc le poartă de grijă. Pentru că din când în când, mai trebuie să meargă prin spitale să mângâie bolnavii, pentru că trebuie mai mult să își amintească că Domnul Isus avea în loc de pernă, o piatră, pentru că trebuie să înțeleagă că  de multe ori, nu-i voia Domnului ci consecințele propriilor alegeri, deoarece voia Domnului e bună, plăcută și mai ales desăvârșită. Pentru că dacă Dumnezeu îți ia ceva, însemna că face un bine, pentru că de multe ori este nevoie de o încredințare puternică în a lăsa lucrurile să decurgă de la sine, lăsându-L pe Dumnezeu să țină frâiele, pentru că au uitat să se odihnească în Domnul, și să se lase ca o pană plutitoare în mâna Lui.Pentru că au uitat să se uite în trecut, dar se ancorează în el. Pentru că nu conștientizează în totalitate că atunci când alegi să fii fericit, Îl faci și pe Dumnezeu fericit.

Câteodată mă gândesc că măcar un picur din paharul din gradina Ghetsimani,de ne-ar ajunge pe limbă,ne-am cere iertare cu amărăciune, că n-am vrut să fim fericiți… uităm că fericirea noastră a costat scump, și ne privăm de ea amanetând-o diavolului pe nimicurile unei vieți ce trece oricum.

Să nu uităm că cea mai mare tristețe de sub soare, a îndurat-o Hristos când I-au venit îngerii în ajutor. Să nu mai contribuim și noi întristându-L iar, când El a dat totul ca noi să zburdăm ca mieii pe pășune.

Și nu în ultimul rând, vreau să vă spun că fericirea are o soră.Se cheamă credință. Si cum credința este încercată prin foc, fericirea este autentică în necazuri, durere, boală. Și nu este nici absurd, nici paradoxal ceea ce afirm. Autenticitatea fericirii doar așa se poate dovedi. Apostol Pavel spunea: “Când sunt slab, atunci sunt tare”și la fel se deduce că putem fi fericiți când trecem prin încercări. Deoarece toate sunt îngăduite de Dumnezeu, și piatra devine diamant doar prin șlefuire. “Hristos în noi, nădejdea slavei”.

Fericirea ne-a fost dăruită, ne aparține, trebuie doar să ne deprindem să o utilizăm.

Fericirea este Hristos! Este cea mai profundă stare de bine, care oricât m-am chinuit, n-am putut-o explica, este simțită, trăită, și înțeleasă individual, în funcție de cât Hristos avem în noi.

În concluzie, fericirea nu este un scop din domeniul existenței vremelnice, pentru că nu-și are sensul acolo.

Izvoarele fericirii au fost săpate pe dealul Golgotei, ce curg în aval către mormântul cu piatra dată la o parte, iar apoi se îndreptă către bazinele inimilor deschise…

Rovena Brinzan

Photo by Zane Lee on Unsplash

Despre Autorul Postării

Vocea Creștinilor

administrator
Fericit
Fericit
2
Trist
Trist
0
Entuziasmat
Entuziasmat
0
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
0
Surpriză
Surpriză
0

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.