De ce cred într-o Răpire pre-tribulationista

Timp de citit:17 Minute, 51 Secunde

Credința mea cum ca va fi o răpire pre-tribulationista a Bisericii sta pe temelia urmatoarelor principii fundamentale:

A) Biblia este Cuvantul lui Dumnezeu
Cele 66 de cărți canonice numite Biblia sunt Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu, mesajul infailibil adresat omenirii, explicand scopurile Sale și planurile de-a lungul veacurilor.(2 Tim. 3:16-17; 2 Petru 1:20-21). Niciun alt document nu poate fi de încredere sau sa ajungă la cerintele autenticitatii precum o face Biblia si într-un mod atat de ușor.

B) Biblia trebuie interpretata literal
Dumnezeu vorbeste serios în ceea ce spune și ceea ce spune o zice cu seriozitate. El vrea ca creatia Lui să știe voia Lui pe de-a-ntregul. În timp ce Dumnezeu ingaduie descrieri pitoresti și parabole, o explicație aproape întotdeauna urmează sau se ofera contextul pentru a avea explicatia. Spiritualizarea textului, așadar, nu își are un loc potrivit în interpretarea Scripturilor. Orice punct de vedere escatologic trebuie deci eliminat dacă este bazat pe dorința cititorului de a spiritualiza lucrul acela ca având o insemnatate eterna pe care vor ei să o arate. A se lua Biblia dupa insemnatatea ei clara.

C) Biserica si Israel sunt doua entitati diferite.
Israel nu este Biserica si Biserica nu este Israel. Un credincios în Cristos devine membru al Bisericii, ca e Evreu sau dintre Neamuri(Rom. 1:16), dar un membru al Bisericii nu devine un fel de Israel spiritual. Promisiunile lui Dumnezeu făcute poporului si natiunii Israel (a se vedea urmatorul principiu) nu sunt la fel cu cele făcute Miresei lui Cristos, Bisericii.

D) Literalmente 1000 de ani. Mileniul.
Biblia descrie un viitor, literalmente, o perioada de 1000 de ani. Cuvantul grecesc “chilias” pentru “o mie” apare de șase ori in Apocalipsa 20, arătand clar că acea perioadă este literalmente 1000 de ani. Scopul pentru această perioadă de timp este ca Isus Cristos să aibă o Impărătie pe pămant din care să stăpanească si să-Si implinească promisiunile. (Gen. 13:14-17; 15:5,18-21; 2 Sam. 7:16-19; Isa. 10:21-22; 11:1-2; Jer. 23:5-8; 30:22; 31:31-34; Ezek. 11:18-20; 34:24; 36:24-28; Mic. 7:19-20; Hos. 3:5; Rom. 11:26-29).

E) Literalmente 7 ani de Necaz
O perioadă de timp care va veni a fost stabilită pentru ca Dumnezeu sa Isi verse mania peste lumea rea, sa-l stranga pe Israel înapoi în țara lui, sa-l forteze pe Israel sa cunoasca faptul ca Isus este Mesia al lor, si ca Mesia se întoarce sa lupte pentru ramasita Lui credincioasa (Deut. 4:26-31; Isa. 13:6-13; 17:4-11; Jer. 30:4-11; Ezek. 20:33-38; Dan. 9:27; 12:1; Zech. 14:1-4; Matt. 24:9-31). Aceasta perioadă de timp începe cu un legământ intre Israel si Anticrist (Dan. 9:27). Durata Necazului este de 7 ani, descrisi într-o varietate de moduri ca „unu șapte” an (Dan. 9:27), constituit din doua “vremi, o vreme si o jumătate de vreme” (doi ani+ 1 an+ jumătate de ani; Rev. 12:14), sau doua perioade “1260zile” (Rev. 11:3), sau doua perioade “42 luni” (Rev. 11:2; 13:5).

F) Isus se va întoarce din nou pe Pământ
Biblia ne spune ca Isus se va întoarce din nou fizic pe Pământ (Zech. 14:1-21; Matt. 24:29-31; Mk. 13:24-27; Lk. 21:25-27; Rev. 19). Intoarcerea Lui este pentru a infrange dușmanul, a-si stabili tronul, a restaura Israelul, a stăpâni cu “toiag de fier” si să-și imparta autoritatea cu cei care au biruit prin El (Mat. 19:28; 25:31; Acts 1:3-6; Rev. 2:26-27; 3:21).

G) Biblia învața despre Rapire
1 Thessalonians 4:17 vorbeste despre un eveniment numit “Răpirea”, Latina “rapio,” Greaca “harpazo,” ceea ce inseamna “a ridica, a smulge, a lua afara din.” “Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul..” Pavel afirma cum ca conceptul Rapirii este destinat pentru incurajarea credinciosilor din aceasta era.(1 Thes. 4:18). Alte referinte despre Rapire in Noul Testament, sunt: Jn. 14:1-4; I Cor. 15:51-58; si 1 Thes. 4:13-18.

Aceste declaratii de temelie despre Biblie si interpretarea ei asigura fundamentul în care putem analiza urmatoarele motive de ce cred ca Biblia învața despre o Rapire pre-tribulationista a Bisericii.

1) Biblia descrie Răpirea si A Doua Venire ca fiind evenimente diferite.

Biblia trebuie sa vadă Răpirea (Ioan. 14:1-4; I Cor. 15:51-58; 1 Thes. 4:13-18) si A Doua Venire (Zaharia 14:1-21; Mat. 24:29-31; Marcu. 13:24-27; Luca. 21:25-27; Apoc.19) ca fiind evenimente separate, deoarece atunci când versetele sunt comparate ele descriu doua scenarii diferite:

  1. Rapirea — Credinciosii Il intalnesc pe Cristos in aer
  2. A Doua Venire — Cristos se intoarce pe Muntele Maslinilor sa intalneasca credinciosii pe pamant
  1. Rapirea — Muntele Maslinilor este neschimbat
  2. A Doua Venire— Muntele Maslinilor este divizat, formand o vale la este de Ierusalim
  1. Rapirea — credinciosii vii primesc trupuri glorificate
  2. A Doua Venire — credinciosii vii raman in aceleasi trupuri
  1. Rapirea — credinciosii se duc in cer
  2. A Doua Venire— credinciosii glorificati vin din cer, credinciosii de pe pamant stau pe pamant
  1. Rapirea —lumea este inca nejudecata si lasata sa traiasca in pacat
  2. A Doua Venire — lumea este judecata si neprihanirea este stabilita
  1. Rapirea— descrie eliberarea Bisericii din manie
  2. A Doua Venire — descrie eliberarea credinciosilor care au indurat mania
  1. Rapirea— nu este precedata de niciun semn
  2. A Doua Venire — multe semne o preced

(1) Rapirea— revelata doar in Noul Testament

(2) A Doua Venire — Revelata in amble, si Noul dar si Vechiul Testament

(1) Rapirea— are de-a face doar cu cei mantuiti
(2) A Doua Venire — are de-a face si cu cei mantuiti dar si cu cei nemantuiti

(1) Rapirea— Satan ramane liber
(2) A Doua Venire — Satan este legat si aruncat in Abis (Adanc)

De vreme ce în mod evident sunt diferite acestea doua, automat se exclude scenariul Rapirii post-tribulationiste (Rapirea dupa Necaz)

2) Rapirea este descrisa ca intamplandu-se in orice moment fara avertisment

Isus a declarat în Mat. 24:42,44 “ Vegheaţi, dar, pentru că nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru.… 44. De aceea, şi voi fiţi gata; căci Fiul omului va veni în ceasul în care nu vă gândiţi..” Credinciosii in Cristos, nu știu când sa se aștepte la aparitia Sa. După cum a declarat Isus in Mat. 24:36, “Nimeni nu stie despre acea zi, nici Fiul ci numai Tatal.” Acestea și alte versete(Mat. 24:36,42,44,50; 25:13; 1 Thes. 4:18; Tit. 2:13; 1Ioan. 2:28; 3:2-3) indica faptul ca sosirea lui Isus va fi când nimeni nu se așteaptă.

Pe de alta parte, A Doua Venire, este precedată de multe evenimente, cum ar fi aparitia Anticristului (Apoc. 12:13-17; Zah13:7-9), un tratat de pace cu Israel (Dan. 9:27), reconstruirea Templului Evreiesc (Mat. 24:15; 2 Tes. 2:3-4; Apoc. 11:1-2), de asemenea si plagi si judecati si persecutii distrugand cea mai mare parte din omenire (Apoc.. 6-18). Cartea Apocalipsa raportează aceste evenimente ca desfasurandu-se pe durata celor 7 ani de Necaz, ceea ce ne arata ca va precede A Doua Venire.

Deoarece Răpirea poate avea loc in orice moment si fără avertisment si A Doua Venire este precedata de asa multe semne, atunci Răpirea și A Doua Venire trebuie sa fie evenimente diferite. Rapirea trebuie sa aiba loc înaintea celor 7 ani, deoarece Crestinilor li se spune sa caute venirea Lui mai degraba decat semnle cum ar fi sosirea pe scena a Anticristului. O data ce semnele incep sa aiba loc, si numaratoarea celor 7 ani incepe finalizandu-se cu reintoarcerea lui Cristos si desigur A Doua Sa venire.

Intoarcerea iminenta a lui Isus respinge celelalte puncte de vedere a rapirii in Necaz sau dupa Necaz.

3) Rapirea si indepartarea “Celui care împiedica” au loc in același timp

In 2 Tesaloniceni, biserica din Tesalonic se temea, datorită unui raport fals, ca au intrat in Ziua Domnului (Necazul cel Mare) si au ratat Răpirea. Apostolul Pavel i-a asigurat cum ca Anticristul nu poate sa se arate pâna când Cel care-l tine nu este îndepărtat astfel ca omul fărădelegii să poată apărea.

Deoarece descoperirea Anticristului coincide cu începutul celor 7 ani de Necaz început cu tratatul de pace cu Israel (Dan. 9:27), Atunci, Cel ce-l împiedică trebuie îndepărtat înainte de Necaz. Așadar Rapirea si indepartarea celui care-l imipedica sa apara pe omul faradelegii este aceeasi, si este la inceputul celor 7 ani.

4) Necazul cel Mare este pentru mantuirea Israelului.

Ieremia 30:7 descrie Necazul ca fiind “timpul necazului lui Iacov” — “Vai! căci ziua aceea este mare; nici una n-a fost ca ea! Este o vreme de necaz pentru Iacov; dar Iacov va fi izbăvit din ea..”

In cartea Matei, a carui audienta întâi este a Evreilor, Isus spune evreilor care-L urmau cum va fi viata in Necaz. De asemenea, Apocalipsa 12 descrie pitoresc o femeie care da naștere si trebuie să fugă datorita persecutiei din timpul Necazului. Contextul ne arata ca femeia este Israel. Si din nou, Batalia de la Armaghedon, este lumea impotriva Israelului. Doua treimi din Evrei vor fi ucisi datorita acestor batalii. Aceste texte arata ca Necazul este menit pentru rascumpararea poporului Evreu.

De ce sunt Evreii obiectul persecutiei in timpul Necazului? In primul rand Satan urăște poporul evreu pentru ca a dat lumii Scripturile si pe Mesia, si dorește de asemenea sa împiedice promisiunile lui Dumnezeu pentru poporul Evreu (vezi temelia #4). In al doilea rand, Evreii trebuie adusi in mod disperat atat de jos incat finalmente sa strige dupa Mesia al lor si sa spuna „Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului” (Mat. 23:39; Luca. 13:35). Necazul asadar, este folosit pentru rascumpararea/mantuirea lui Israel care deasemenea rezulta in pedepsirea celor rai. Biserica nu se potriveste in acest scenariu, si astfel sunt lasati pe din afara in ce priveste scopurile Necazului. Trebuie sa fie inlaturati – rapiti- inainte sa înceapă Necazul.

5) Necazul nu este pentru Biserica.

Necazul cel Mare este mania revarsata a lui Dumnezeu pentru o lume necredincioasa, si nu pentru acei care sunt mantuiti incepand cu invierea lui Cristos pana la Răpire — numiti Biserica. Da credinciosii au suferit de-a lungul istoriei omenirii, dar este un timp special (ca si Potopul) pus deoparte numit Ziua Domnului si a maniei Lui. Crestinii suferinzi si Necazul/ Ziua Domnului sunt diferite.

Adevaratilor credinciosi in Cristos din timpul Erei Bisericii, reprezentata de biserica din Filadelfia, le este promis in Apoc. 3:10, Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele, te voi păzi şi Eu de ceasul încercării, care va veni peste lumea întreagă ca să-i încerce pe locuitorii pământului.” Pavel declara in 1 Tes 1:10, “şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pecare L-a înviat din morţi, pe Isus, care ne izbăveşte de mânia viitoare..” Si in Romans 5:9 declara, “Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui DumnezeuEphesians 5:6 declara, “Nimeni să nu vă înşele cu vorbe deşarte;

căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu pestefiii neascultării..Colossians 3:4 declara, “Când Se va arăta Cristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă..” Din nou si din nou, Scriptura spune ca Biserica nu este menita sa indure mania lui Dumnezeu.

6) Mania lui Dumnezeu include toti cei 7 ani de Necaz

Punctul de vedere cum ca Rapirea va avea loc la mijlocul celor 7 ani de Necaz se bazeaza pe 1 Cor 15:52 care declara ca Rapirea va avea loc la sunetul ultimei trambite. Acest punct de vedere mid-tribulationist al Rapirii declara ca aceasta trambita este ultima din cele 7 din Apocalipsa 11 este auzita la mijlocul Necazului. Din cele 114 referințe la trâmbițele din Biblie, acestea două sunt identificate ca fiind una și aceeasi astfel sfidează studiul biblic solid.

Contextul arată clar că ultima trâmbiță din 1 Corinteni 15 este suflată pentru credincioși, în timp ce cele șapte trâmbițe din Apocalipsa 8, 9 și 11 sunt sunate pentru necredincioși. Prin urmare, trâmbițele Apocalipsei nu pot avea nicio relevanță pentru Biserică.

Susținătorii vederii Răpirii înainte de Mânie cred că Răpirea va avea loc la aproximativ trei sferturi din timpul celor 7 ani de Necaz, la aproximativ cinci ani sau la scurt timp după aceea, cu până la patru veniri ale lui Hristos. Potrivit doctorului David Reagan în articolul său The Pre-Wrath Rapture:

Cei care susțin acest punct de vedere cred că Judecățile Sigiliului sunt mânia Omului și a Satanei și că continuă în prima jumătate a Necazului și în a doua jumătate, chiar până la punctul de trei sferturi, sau la scurt timp după aceea. Ei plasează Judecățile Trambitelor în ultimul trimestru al Necazului și Judecățile Potirelor în primele 30 de zile de la sfârșitul celei de-a 70-a Săptămâni a Anilor a lui Daniel.”

Dar, nu este Isus Însuși cel care rupe sigiliile, care lansează fiecare dintre judecățile din Apocalipsa 6, care au loc la începutul Necazului? De asemenea, celor șapte îngeri care suflă trâmbițele, care inițiază fiecare dintre judecățile trâmbiței li se dau trâmbițele, la tronul lui Dumnezeu (Apoc 8:2). Si, Apoc 15:1 afirmă că judecățile potirelor de la sfârșitul Necazului termină Mânia lui Dumnezeu, nu încep mânia Lui.

Deoarece aceste judecăți sunt inițiate de Isus Însuși la începutul Necazului, întregul Necaz trebuie să fie Mânia lui Dumnezeu, de care Biserica este scutită.

7) Vechiul Testament și Apocalipsa plaseaza Biserica în afara Necazului.

Obiectivul necazului – de a revărsa mânia lui Dumnezeu pe pământ la fel ca Potopul (Isa. 24:22; Tef 3:8; 1 Tes. 5:3; 2 Tes. 2:12) și să aducă poporul evreu să-L accepte pe Isus ca Mesia (Mat. 23:39; Luca. 13:35) — este adresat de Vechiul Testament și de Cartea Apocalipsei necredincioșilor și poporului Evreu. În orice conținut biblic privind Necazul / Ziua Domnului, Biserica nu poate fi găsită.

Întregul concept al Bisericii a fost un mister pentru profeții Vechiului Testament. Ei s-au concentrat asupra națiunii Israelului. Cartea lui Matei este scrisă poporului Evreu, căruia Isus i se adresează în Matei 24. În Cartea Apocalipsei, capitolele 2 și 3 acoperă Epoca Bisericii, dar atunci nu există nicio mențiune despre Biserică până după Necaz / Ziua Domnului capitolele 6-18. În capitolul 19, Biserica se întoarce la texte și poate fi găsită, nu suferind, ci sărbătorind cu Hristos la Cina nuntii Mielului și pregătindu-se să se întoarcă cu Isus pe pământ.

8) Biserica este ocupata cu altceva pe durata Necazului.

În timp ce are loc Necazul de 7 ani, Biblia consemnează că Biserica va fi ocupată cu trei evenimente. Nici unul dintre cele trei nu are de-a face cu suferința intr-o lume care este distrusa.

Primul eveniment la care va participa Biserica răpită este o judecată a lui Dumnezeu Judecata celor drepți. Această judecată asupra faptelor nu este de a determina destinul etern, ci de a determina gradele de recompensă (2 Cor. 5:10; Apoc. 19:6-9).

Al doilea eveniment este Cina Nuntii Mielului. Această sărbătoare celebreaza căsătoria spirituală a Miresei lui Hristos – Biserica – cu Mântuitorul ei. Apocalipsa 19: 7-9 împărtășește această minunată sărbătoare: „Să ne bucurăm, să ne bucurăm și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului, iar Mireasa Lui s-a pregătit. I s-a dat să poarte o haina de in subtire, strălucitoare și curată, . (inul fin reprezintă faptele drepte ale sfinților.) Apoi îngerul mi-a spus: „Scrie:„ Fericiți cei care sunt invitați la masa de nuntă a Mielului! ”Și el a adăugat:„ Acestea sunt cuvintele adevărate ale Dumnezeu.‘”

Al treilea eveniment urmează Cinei nuntii Mielului și anume pregătirea Bisericii de a-L urma pe Regele Regilor în Bătălia de la Armaghedon la încheierea Necazului. Acest eveniment este a doua venire a lui Isus Hristos si (Zah. 14:1-21; Mat. 24:29-31; Marcu. 13:24-27; Luca. 21:25-27; Apoc. 19:11-21). Apoc 19:14 identifică Biserica în „inul lor fin, alb și curat”, care le-a fost dat în timpul primului eveniment – Judecata celor Drepti. Biserica și forțele îngerești îl urmăresc pe Regele Regilor în a doua Sa venire pe pământ, dar numai Isus Însuși se va angaja în luptă și, doar cu cuvinte, va învinge națiunile asediate împotriva Ierusalimului.

9) Trebuie sa existe oi ca sa se separe de capre.

Dacă Biserica este răpită la sfârșitul Necazului, primește trupul ei glorificat și apoi se întoarce imediat cu Hristos pentru a doua venire, așa cum susține punctul de vedere al Răpirii post-Necaz, atunci ce credincios în Hristos va fi disponibil pentru oi și capre din Judecata lui Matei 25? Singurii oameni rămași pe pământ ar fi necredincioșii, numiți capre. Nici un credincios – oaie – nu va fi disponibil pentru ca Dumnezeu să-l includă în categoria oilor.

Întrucât cei care sunt în trupuri slăvite vor fi ca îngerii prin faptul că nu sunt dați în căsătorie sau nu se reproduc (Mat. 22:30; Marcu. 12:25), atunci o rămășiță umană credincioasă, neglorificată, trebuie să intre în categoria oilor și să continue să producă națiunile în timpul domniei milenare a lui Hristos (Ezec. 43:13-27; Isa. 19:21; Isa. 65:20-22; Apoc. 20:7-10). Acest lucru ar însemna că oamenii ar trebui să vină la Hristos în timpul necazului, încă după răpire, pentru a produce această populație milenară.

10) Biblia arata ca Dumnezeu ii salveaza pe cei drepti de mania Lui

A fi creștin înseamnă a trebui să înduri suferința și încercările din mâna omului (Joan. 16:33; Fil. 1:27; 1 Tes. 3:3; 1 Pet. 4:12-13). Dar Biblia are multe exemple despre cei care și-au pus credința în Dumnezeu, ca sunt scutiți de mânia lui Dumnezeu. Noe și familia sa au fost îndepărtați din apele Potopului care în mânia lui Dumnezeu au fost folosite pentru a judeca și a curăța pământul. Lot, soția și cele două fiice. au fost forțați să părăsească Sodoma și Gomora înainte ca Dumnezeu să ardă orașele cu foc și sulf. Familia lui Rahav a fost separată când armata lui Iosua a invadat Ierihonul.

Ar putea fi credincioșii protejați în mod miraculos în timpul Necazului, așa cum au fost Israeliții în timpul plăgilor din Egipt? Da, cei 144.000 de evangheliști Evrei din Apocalipsa 7 și 14, de exemplu, vor fi protejați divin. Dar, sacrificarea credincioșilor în timpul Necazului va fi atât de masivă încât cu siguranță nu se află sub nicio protecție specială(Apoc. 7:9-17; 20:4).

11) Punctul de vedere al Rapirii inainte de Necaz nu este prea nou pentru a fi redus.

Unii vor susține că punctul de vedere al Răpirii înainte de Necaz este pur și simplu „prea nou” pentru a fi considerat viabil. Criticii vor indica spre originea conceptului modern al Rapirii inainte de Necaz și îl vor recunoaște pe John Nelson Darby (1800-1882) pentru fondarea sa. Dar, este această evaluare corectă din punct de vedere istoric? Într-adevăr, nu este.

Părinții Bisericii timpurii, cum ar fi Barnaba (aprox. 100-105), Papias (aprox. 60-130), Iustin Martir (110-195), Irineu (120-202), Tertulian (145-220), Hipolit (cca 185-236), Ciprian (200-250) și Lactantius (260-330) au scris despre iminenta întoarcere a lui Isus Hristos, argumentul central pentru punctul de vedere al Răpirii înainte de necaz.

Adevărul biblic este determinat de Scriptură și nu de modul în care această învățătură a fost percepută în diferite momente ale istoriei. Când Augustin a început să spiritualizeze Biblia, viziunea sa despre o interpretare non-literală a pus stăpânire pe biserică până la Renaștere, ștergând punctele de vedere ale Răpirii Premileniale și Pre-Tribulationist în favoarea Amilenialismului. Dar, unii scriitori medievali, cum ar fi Efrem de Nisibis (306-373), Codexul latin Amiatinus al lui Abbot Ceolfrid (cca 690-716) și fratele Dolcino au scris declarații care disting Răpirea de a doua venire.

Când lanțurile de interpretare alegorică au început să cadă începând cu Reforma în anii 1400 și 1500, scriitori precum Joseph Mede (1586-1638), Increase Mather (1639-1723), Peter Jurieu (1687), Philip Doddridge (1738) , John Gill (1748), James Macknight (1763), Thomas Scott (1792) și Morgan Edwards (1722-1795) au scris cu privire la Răpirea care se produce separat de a doua venire. Chiar și în biserica mai modernă, cei ca William Witherby (1818) au fost precursori ai lui John Darby în sprijinul opiniei. Viziunea Răpirii înainte de Necaz este într-adevăr atunci nu numai biblică, ci susținută de-a lungul istoriei Bisericii.

Ganduri de final

Vă mulțumesc pentru că ați venit cu mine în această călătorie mentală cu privire la motivul pentru care cred în răpirea dinainte de necaz a Bisericii. Sperăm că a confirmat sau a contestat unele dintre ideile voastre escatologice.

Rețineți, însă, că opiniile din timpul sfârșitului nu au nicio influență asupra doctrinei mântuirii. Ceea ce trebuie sărbătorit este că mântuirea noastră ne va conduce într-o bună zi în sus să fim cu Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos în vecii vecilor.

de Nathan E. Jones

Sursa: Christ in Prophecy

Despre Autorul Postării

Vocea Crestinilor

editor
Fericit
Fericit
7
Trist
Trist
0
Entuziasmat
Entuziasmat
0
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
0
Surpriză
Surpriză
0

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

4 s-au gândit la"De ce cred într-o Răpire pre-tribulationista"

  1. Pace si Dumnezeu sa va binecuvanteze.

    Va incurajez sa va ganditi si sa studiati mai mult doctrina asa-zisei „rapiri’. Este nebiblica si propaga o deceptie de ceva ani in randul crestinilor.
    Sunt multe de spus in acest moment, insa va indemn sa studiati, sa ascultati si sa comparati cu Scriptura. Necesita multa atentie si o inima deschisa la adevar. Dar si timp, rabdare. Am crezut cu ceva timp in urma aceeasi falsa doctrina propagata in randul evenghelistilor, insa Dumnezeu m-a luminat si in mintea si inima mea s-a imprastiat neclaritatea.

    Iata cateva materiale in limba engleza care v-ar ajuta si ar aduce lumina.

    https://www.jamesjpn.net/basic-bible/the-origin-of-the-false-pre-tribulation-rapture-doctrine/
    https://70thweekofdaniel.com/
    https://www.jamesjpn.net/basic-bible/the-rapture-popular-but-false/
    https://libertyfellowshipmt.com/News/tabid/56/ID/4043/How-Long-Are-Christians-Going-To-Do-Nothing-While-Waiting-For-A-False-Rapture.aspx
    https://www.trunews.com/stream/final-day-rick-wiles-introduces-his-new-book

    Daca sunteti de acord, putem continua discutiile pe acest subiect si nu numai, m-as bucura.
    Cu dragoste,

    Ciprian din Canada

  2. Ciprian,
    In primul rand Domnul sa te binecuvinteze. Cat despre mesajul tau tot ce pot sa spun este ca daca articolul nu ti-a dat destule versete ca dovada atunci cam atata este. Adica daca tu esti hotarat in inima ta sa crezi asta nimic nu-ti va schimba inima. Cel mai important este ca aceasta doctrina a rapirii nu iti pune in primejdie mantuirea, deci discutii prea multe poate ar fi in zadar. Si din contra atata timp cat asteptam cu nadejde rapirea nu inseamna ca stam nepasatori fata de cum trebuie sa ne traim viata pana va veni El dupa mireasa Lui, din contra, traim doctrina iminentei, ca nu stim cand va veni la ce ora sau ceas. Totul este iminent, nu stim cand de aceea trebuie sa fim pregatiti in fiecare clipa. Dar daca rapirea este la mijloc sau la final, doctrina iminentei este desfintatata pentru ca vei sti cand va veni si mai mult poti trai cum vrei ca sti cand vine si cand se apropie venirea te pocaiesti. Asa cum tu zici ca e erezie, asa pot spune si eu ca este erezie ce crezi pentru ca exista suport biblic si pentru rapire. Toata ideea e ca nu este o doctrina mantuitoare deci dezbaterile pe tema asta nu ar trebuie sa ne desparta.
    Multe binecuvantari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.