clanul marelui alb

Despre “Clanul Marelui Alb” – Teofil Stanciu

Timp de citit:6 Minute, 57 Secunde

Ce rămâne după ce am parcurs materialele recorder:

1. „Marele alb” este porecla pe care o folosesc niște oameni din jurul conducerii BOR, deci nu e invenția Recorder. Pare dintr-odată mai… trist și mai nasol.

2. Lipsa de transparență în cheltuirea banilor publici. Știm că toate marile organizații creștine din occident au o politică foarte strictă de verificare a finanțelor. Și uneori chiar și așa mai dau greș. Iar ei nu lucrează cu bani publici, ci în general cu donații, dar vor să arate cât mai clar unde merg banii, ca să fie credibili. Este timpul ca și românii să ia exemplu. Mai ales dacă vor să acceseze bani publici și fonduri europene.

3. Biserica nu se poate prevala de sloganul „e/era legal”, ea predică și o morală pe care trebuie s-o ateste în toate afacerile sale. Dacă Recorder minte, e suficient ca BOR să ofere cifrele reale și procedurile transparente.

4. Există cercuri de interese care se laudă cu influență la nivel foarte înalt. Ceea ce, oricum ai lua-o, nu-i bine – fie pentru că le au, fie pentru că astfel de oameni sunt atât de bine poziționați în raport cu BOR. Și nu doar că se laudă, ci și au un istoric de realizări. Chiar dacă pretențiile sunt false, rămân destule semne de întrebare: cum se face că cutare politician sau cutare om de afaceri are intrare la înalte fețe bisericești și discută pe față despre ocolirea procedurilor ca și când ar fi un traseu cunoscut? Trei persoane, cel puțin, ies foarte șifonate din acest material și relația lor cu BOR ar trebui clarificată și, eventual, redefinită. Unul e un cleric.

5. Nevoia BOR de transparență este una incontestabilă. Nu doar la nivel de finanțe. E o temă de casă foarte grea și foarte solicitantă, dar nu cred că are de ales. Relația cu spațiul public trebuie să fie una mai deschisă, chiar și pe subiecte sensibile. Taina bisericii nu se referă la cele lumești.

6. Opulența. Nu putem ocoli faptul că proiectul catedralei (care, ca idee, are deja o vechime venerabilă – de vreun secol) este, în condițiile economice actuale, unul (ce pare?) opulent. Că asta e bine sau nu rămâne să decidă credincioșii ortodocși și cetățenii neortodocși.

7. Una dintre cauzele acestei situații ambigue și controversate care apare în investigație este și legislația neclară sau cu diverse portițe. Face bine BOR că se folosește de aceste portițe? Răspunsul nu e simplu de dat, dacă încerci să te gândești, de exemplu, cam care e nivelul de calitate pe care-l asigură firmele de construcții din România. Însă, ca instituție ce revendică autoritate morală publică, BOR are nevoie de mai multă rigoare și transperență. Cu siguranță că specialiști credincioși pot face propuneri legislative în acest sens.

Ce se poate spune despre investigația ca atare:1. Promite mai mult decât livrează, fiindcă nu dovedește cu documente iscălite de patriarh, ci cel mult cu declarații ale altora care pretind că au „binecuvântarea” sau o pot obține. De asemenea, nu poate dovedi existența unor rețele, ci doar postulează existența lor (dovezile sunt cel mult circumstanțiale) – pe ideea: dacă există una, sigur există mai multe. Câte? Două? Patruzeci?

2. Este evidentă o atitudine anticlericală și, pe alocuri, chiar o anumită ostilitate față de instituțiile bisericești. Anticlericalismul, să ne înțelegem, nu este echivalent cu ostilitatea față de religie, față de creștinism sau față de biserică (văzută sub raportul ei socio-comunitar-ecleziologic). Anticlericalism exită și în sânul confesiunilor creștine și uneori e foarte viguros!

3. Nu există însă nicăieri vreo sugestie că e vorba despre o critică a creștinismului în ansamblu sau a credinței ca atare – pur și simplu nu se discută despre credința oamenilor. Peste tot, este vorba cu subiect și predicat despre relația dintre BOR, politiceni, oameni de afaceri și banul public – și transparența și legitimitatea acestei relații. În materialul video, chiar și „popii” de rând ies mai degrabă într-o lumină pozitivă – ca ăia care depind de ierarhie. În schimb ierarhia (în special din zona Patriarhiei), da, iese șifonată. Dacă totuși reporterii de la Recorder au impresia că pot „decapita” creștinismul prin compromiterea patriarhului, atunci nu fac decât să repete una dintre cele mai vechi erori la adresa creștinismului: persecutorii sângeroși ai creștinismului au constatat că nici măcar eliminarea fizică a liderilor nu a putut stopa mișcarea. Însă această greșeală nu ar trebui s-o facă și creștinii.

4. Am auzit vorbindu-se despre „mijloacele îndoielnice sau neetice” folosite e reporterul de la Recorder. Mi se pare că discuția despre etica jurnalismului de investigație e mult, mult mai complexă, fiindcă ține de esența procedurilor ca jurnalistul să nu-și divulge identitatea reală decât în final. Multe adevăruri importante au putut ieși doar așa la lumină, de-a lungul istoriei presei. Iar dacă BOR a refuzat (cum susține reporterul) să răspundă, e dificil de văzut cum ar putea fi obținte informații despre folosirea banilor publici – care, în teorie, ar trebui să fie publice. Fără să justific mijloacele, insist că discuția e mai complexă etic.

5. Într-un fel, Recorder îi face o imagine gonflată patriarhului. Dar acest fapt ar putea să fie în favoarea lui la urma urmei. Poate că nici nu are influența pe care încearcă să i-o atribuie reporterul. Evident că acest procedeu îl și transformă într-o țintă pentru cei care oricum au un dinte împotriva bisericii în general și al BOR în special. Dacă suferă pe nedrept, nu ar trebui să-și facă multe griji. Dacă e pe drept, atunci da. În orice caz, faptul că BOR s-a îmbogățit sub mandatul său nu e în sine vreo problemă, câtă vreme nu se poate dovedi că acest lucru s-a întâmplat prin mijloace necinstite – cine acuză trebuie să și dovedească.

6. În esență, nu am aflat lucruri foarte grave (din cele care pot fi probate cât de cât), ci mai degrabă niște sugestii cum că și în BOR ar funcționa proverbiala descurcăreală românească. Dar profitorii par să fie totuși din afara instituției BOR. Mai degrabă izul similar cu cel din sfera politicii deranjează în ultimă instanță.

Câteva concluzii:

1. Cred că BOR ar avea șansa să dea niște explicații largi și binevoitoare nu pentru Recorder, cât mai ales pentru enoriașii derutați. Și nu îi am în vedere pe cei nominali care au nevoie numai de o afiliere cultural-religioasă generică, ci pe cei sinceri. Dar nu explicații pentru creduli și naivi, ci pentru oameni responsabili și dornici să înțeleagă inclusiv subiectul ridicat de investigația jurnalistică.

2. Proiectul uriaș al catedralei – de la bun început contestat inclusiv de unii intelectuali ortodocși – aduce cu sine niște costuri de imagine aparent inevitabile. Singura modalitate de a evita asta ar putea fi renunțarea totală la finanțări din bani publici și bizuirea pe donații.

3. Dacă e să ne solidarizăm cu ceva în spirit creștin, ne putem solidariza cu ideea că BOR trebuie să aibă o voce în spațiul public (clar fiind că nu e singura voce); că credința nu e cazul să fie limitată la spațiul privat și la clădirea bisericii, dar nu poate fi prezentă nici oricum în arena publică; ne putem solidariza în cazul în care acuzațiile sunt făcute pe nedrept (fapt ce rămâne încă neclar); ne putem solidariza cu legitimitatea construirii și întreținerii lăcașelor de cult – și cel puțin cele cu valoare istorică ar trebui/putea fi susținute din bani publici; ne putem solidariza cu nevoia de adevăr și de transparență – dar asta vizează și tagma jurnaliștilor și tagma preoțească în egală măsură.

4. Faptul că BOR are o activitate filantropică foarte intensă și alocă sume importante acestui scop nu compensează, nu anulează, nici nu justifică o eventuală cheltuire netransparentă a banilor în alte zone. Sunt subiecte distincte.

5. Finanțarea bisericii de către stat este doar un aspect al relației existente între biserică și stat. Iar această discuție se poartă de două secole încoace aproape fără întrerupere. Nu e nici pe departe numai un subiect „progresist”. El va reveni periodic, așa cum ne-am obișnuit. Dacă privim din perspectiva preotului de la parohii de țară, probabil că banii de la buget sunt esențiali pentru bugetul său familial. Dacă privim din perspectiva celui care, dând banii, vrea să impună și politica, atunci probabil că discuția trebuie purtată mai serios. Și în viitor nu va putea fi evitată.

Sursa: Teofil Stanciu

Despre Autorul Postării

Vocea Creștinilor

administrator
Fericit
Fericit
1
Trist
Trist
1
Entuziasmat
Entuziasmat
0
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
1
Surpriză
Surpriză
0

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.