„Dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu, se va smeri, se va ruga și va căuta Faţa Mea, și se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul și-i voi tămădui ţara.” (2 Cronici 7:14)
În Apocalipsa citim despre oameni aflați în prezența lui Dumnezeu, dar nu printr-o conexiune tehnică. Ce mă îngrijorează azi este că suntem creștini tehnici și o putem dovedi. Putem dovedi că suntem creștini printr-o analiză tehnică. Oricine poate deschide un lexicon grecesc pentru a-ți arăta că ești un om sfânt. Eu mă tem de acest gen de creștinism, întrucât, dacă nu m-a încercat niciun sentiment de josnicie în contrast cu acel sentiment de sfințenie inabordabilă și indescriptibilă, mă întreb dacă am fost vreodată lovit destul de tare pentru a mă pocăi cu adevărat. Dacă nu mă pocăiesc, nu pot să cred. Ni se spune: “Crede, frate, crede doar.” Apoi ni se zâmbește, ni se cere numele, adresa și la ce biserică am vrea să ne ducem. Am rezolvat totul din punct de vedere tehnic. Mă tem că părinții noștri L-au cunoscut pe Dumnezeu într-un mod diferit. L-au cunoscut pe Dumnezeu altfel decât prin analiză tehnică. A fost un episcop care se ducea pe malul râului, îngenunchea lângă un buștean și își petrecea sâmbăta după-masă pocăindu-se de păcatele lui. Probabil că în toată regiunea nu exista om mai sfânt. El a simțit josnicia păcatului său și nu putea suporta griul spălăcit în contrast cu inabordabilul alb strălucitor care era Dumnezeu.
Duh Sfânt al lui Dumnezeu, fă-mă să simt josnicia păcatului meu. Nu mă lăsa să gândesc cu ușurintă despre păcatul meu, ci îngăduie-mi să mă gândesc la el așa cum gândești Tu despre el. Spală-mă ca să fiu mai alb decât zăpada, Domn drag, Te rog. În numele lui Isus, amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer
