Fiecare problemă, conflict, situație tensionată nerezolvate duc la nașterea a (cel puțin) doi monștrii: anxietatea și depresia. Nu suntem Creați pentru tensiuni și presiuni de lungă durată.
Hormonii de stres cum ar fi cortizolul și adrenalina dacă sunt prea des activați ne îmbolnăvesc pentru că țin ființa întreagă în tensiune. Multe tensiuni sunt ascunse, subconștiente și au fost acumulate încă din copilărie atunci când am fost respinși, ignorați, neiubiți, abuzați ori traumatizați. Aceste tensiuni s-au înmulțit și s-au acumulat în noi și în următoarele etape de dezvoltare a ființei.
Cum mintea și corpul sunt interconectate, s-au influențat reciproc în deteriorarea ființei noastre. Când psiho-emoționalul este la pământ și partea somatică este compromisă. Așa apar multe boli ale trupului care nu au alte cauze decât cele psiho-emoționale.
Inima, ficatul, stomacul, pancreasul, rinichii, plămânii și pielea sunt direct afectate de problemele noastre emoționale. Pe de altă parte, și mintea o ia razna atunci când tensiunile și problemele nu sunt rezolvate.
Creierul nostru este precum un mașinărie care, printre altele, se ocupă de găsirea de soluții pentru problemele cu care ne confruntăm. De foarte multe ori le găsește și ni le livrează doar că la mulți dintre noi le respinge mintea. Mintea este acea parte spirituală a fiecăruia dintre noi care se folosește de informațiile din creier pentru a lua o decizie.
Mintea noastră este produsul tratamentelor, comportamentelor, informațiilor, mentalităților moștenite din familia noastră, bune sau rele, și ea interpretează totul prin prisma acestor filtre. Așa că, deși creierul îți poate oferi o soluție bună sau chiar ideală la diferite probleme și tensiuni, mintea cu filtrele ei le poate respinge. Respingându-le, creierul trebuie să caute alte soluții și este posibil să le găsescă pe acelea mai puțin bune dar pe care mintea să le aprobe, însă care nu nu vor aduce pace ființei noastre.
Haide să exemplific: Tocmai ai avut o ceartă cu partenerul tău pe un anumit subiect. Cearta s-a încheiat după ce tu ai adresat o jignire usturătoare partenerului iar acesta s-a retras din conflict suferind și plângând. E liniște acum între voi dar știi foarte bine că această liniște este una apăsătoare și trebuie să găsești o modalitate de a restabili acea pace binefăcătoare din cămin.
Creierul caută soluții și prima pe care ți-o livrează este aceea de a merge în fața partenerului și a-i cere iertare pentru partea ta de vină din conflict. Dar pe când te Pregătești să pui soluția în practică intervine mintea care este un fel de avocat al diavolului:
– “Stai puțin, nu te grăbi, partenerul a început. Care a fost treaba lui să-ți încalce anumite limite? Cu toate acestea, tu ai răbdat, te-ai abținut mult timp până să zici ceea ce ai zis. Este adevărat că a fost cam dur, însă nu te puteai lăsa călcat în picioare. Doare acum, dar poate că îi ca servi ca lecție. Nu te duce tu primul, astfel va trebui să iei asupra ta tot, o să te respingă în prima fază și nu are sens să te simți prost din cauza asta. Să facă partenerul primul pas și apoi zici și tu ce ai de zis.”
Vi se pare cunoscut acest scenariu? Ați avut și voi acest tip de dialog intern? Cine a câștigat, inima sau mintea? De obicei câștigă mintea și din cauza acesta conflictele dintre noi se intensifică, se sedimentează și ne țin mereu într-o tensiune subconștientă.
Dacă ești cuprins de neliniște, frustrare, invidie, Tristețe profundă, apatie și altele investighează-ți interiorul și vezi ce conflicte nerezolvate ai. Pe cine ești supărat? Pe cine nu suporți? Cui îi porți pică? Cine anume te întristează dar nu este în controlul tău să te împaci? Ce anume vrei să ai dar nu poți? Ce anume ai vrea să controlezi dar nu este în puterea ta? Pe cine nu ai iertat? De cine ești codependent?
Răspunde-ți la aceste întrebări și acționează în consecință. Eliberează-ți sufletul și mintea de tensiuni inutile. Corectează anumite mentalități și renunță la tiparele rigide și negative pe care le-ai moștenit. Rezolvă-ți traumele și scapă din capacana răzbunării! Iartă și cere-ți iertare ca să găsești din nou pacea.
Îmi place mărturisirea pe care o face regele Israelului antic, David, după ce o vreme și-a tăgăduit păcatul: “Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate. Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii. Atunci Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: “Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!” Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”
