pacatVSpocainta

Păcat v.s. Pocăință

Timp de citit:3 Minute, 57 Secunde

Imaginează-ți păcatul ca fiind un loc mlăștinos, plin de noroi, iar pocăința ca pe o cascadă. Ce asemănări sunt între o mlaștină și o cascadă? Amândouă au apă și mențin viața… Care ar fi deosebirile? Mlaștina ține apa, dar arată groaznic, la fel și viețuitoarele pe care le „acoperă”, iar cascada are un flux continuu de la un izvor, apa este curată, iar viețuitoarele se „distrează” și se dau pe tobogan…

Păcatul e un loc mlăștinos… el deja există. Omul știe să facă rău încă de când se naște. Fiecare om care păcătuiește se murdărește. Poți să intri într-o mlaștină fără să te murdărești? Ai putea să-mi explici că nu te murdărești, ci hainele de pe tine și intrăm într-o discuție în care îl lăsăm pe domnul Logică la o parte…

Cascada e un loc frumos de privit, scăldat, navigat… Numai sunetul unei cascade (oricât de mică ar fi) e fascinant și produce o stare de încântare… Poate zici că e gălăgioasă, dar fiecare gălăgie își are rolul ei…

Omul are două variante din momentul în care intră în păcat (mlaștină): să rămână acolo și să devină un „monstru” sau să iasă și să caute rapid o cascadă (sau izvor) pentru a se curăța de orice mizerie. De ce te speli când realizezi că ești murdar? Ca om, de ce faci asta? Pentru că așa e normal… Nu-ți convine să fii jegos, mânjit, nespălat, slinos etc.? Atunci de ce ți-ar conveni, la nivel spiritual, să fii păcătos? E adevărat că omul nu realizează întotdeauna că se află într-o mlaștină spirituală și mai are nevoie de câte un prieten care să-i dea câte un adevăr după cap, dar în mare parte, atât omul care nu e creștin, cât și cel ateu, e conștient de mersul vieții sale. Orice om simte durere măcar la nivel psihic, dacă nu fizic. Cică există oameni care nu simt durere fizică, dar e imposibil să nu simți durere psihică. De ce scriu asta? Spitalele de nebuni sunt pline, cazurile de sinucidere sunt numeroase… Oare nu realizează omul starea de păcat? Dar cum să se pocăiască un păcătos?

La un moment dat, fiecare om dă dovadă de pocăință. Ai făcut un bine cuiva? Ai ajutat pe cineva, cândva, cumva? Ți-a părut rău de ceva și ai căutat să faci imediat un bine? În mod cert, asta înseamnă că ai dat dovadă de pocăință… Atenție: „a da dovadă de pocăință” nu e totuna cu „a fi pocăit”! Dacă mă vezi că sunt la volanul unui Bugatti și mă urmărești ca să fii sigur că sunt eu… nu înseamnă că acea mașină (amărâtă) e a mea. Poate fi a unei cunoștințe, iar eu să mă fi plimbat din pură curiozitate… Dacă mă vezi fericit două minute, nu înseamnă că am avut o zi fericită… Totuși, m-ai văzut conducând un Bugatti? M-ai văzut fericit? Percepția ta despre mine se bazează pe fapte reale? Atunci și eu pot spune liniștit că tu ai dat dovadă de pocăință în anumite situații…

De ce să alegi între păcat și pocăință? Nu există o cale de mijloc? Suntem oameni, trăim pe uscat, de ce să alegi mlaștina sau cascada, ci nu pământul sau măcar o cazemată prin copaci? Gândește-te că în fiecare dimineață te trezești pe uscat, dar aria ta de activitate ești tu. În timpul zilei te murdărești, e ceva normal, ai diverse activități și trebuie să te speli. Unde mergi să te cureți? La o mlaștină (în păcat) sau la o cascadă (la Izvorul Vieții, la pocăință)? Omul, în mod inevitabil trebuie să se spele, dar tot el alege și unde. Știi și tu că a te spăla cu mizerie e nonsens… Te minți singur… Păcatul e doar o iluzie!

Cascada e „hrănită” de la un izvor care nu seacă niciodată. În plus, Hristos alimentează cascada, El e Apa Vieții… Cât timp trăiești, ai nevoie să te speli, să te pocăiești continuu. Sângele sfânt al lui Iisus Hristos face posibilă viața veșnică, ca tu și cu mine să avem parte de veșnicie.

Alegi să te mânjești? Ești sigur că poți ieși din mlaștină ca să te cureți? Ești conștient că o mlaștină are nisipuri mișcătoare care te pot înghiți lent, dar sigur? Cine te poate salva dintr-o mlaștină? Sau ce anume? În afară de Dumnezeu, absolut, dar absolut, nimeni și nimic!

Suntem oameni, ne murdărim zilnic, dar atunci trebuie să ne și pocăim zilnic…

Îmi pusesem nădejdea în Domnul, și El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele. M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei; mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a întărit pașii. (Psalmul 40:1-2)

Despre Autorul Postării

Horja Robert

administrator
Fericit
Fericit
0
Trist
Trist
0
Entuziasmat
Entuziasmat
0
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
0
Surpriză
Surpriză
1

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.