Să fiu găsit în El – Florin Ianovici

Timp de citit:1 Minute, 53 Secunde

Vei avea zile frumoase, pline de har, dar te vor căuta și zilele în care furtuna se va porni.

Vei avea lângă tine prieteni, ce-i drept puțini la număr, dar te vor împresura și dușmanii.

Vei avea puterea să mergi înainte, dar vor fi și momente când vei fi epuizat, doborât.

Va fi pâine pe masă, dar câteodată datoriile își vor arăta colții și teama va mușca din tine.

Vei avea sănătate și vigoare, dar și boala îți va da târcoale.

Vei păși cu încredere, cu credință în Dumnezeu, dar vor fi și clipe când vei șchiopăta.

Vei ridica paharul izbăvirilor, dar vor fi și înfrângeri care îți vor amuți glasul.

Zilele vin.

Oamenii vin.

Biruințe și înfrângeri vin.

Provocările se arată.

Îngrijorările se aliniază.

Promisiunile oamenilor se risipesc.

Speranța luptă cu dezamăgirea.

Când toate te vor asalta, tu să fii găsit în Hristos, nu în rândul celor fără de El.

Le poți pierde pe toate, dar niciodată să nu îl pierzi pe El.

Oricâte ai avea, toate devin gunoaie dacă ai pierdut comoara numită Hristos Domnul.

Maria și Iosif l-au pierdut pe Isus, au mers fără El timp de o zi, ca mai apoi să dureze 3 zile până l-au regăsit. Pe Hristos îl pierzi repede și îl regăsești după multă trudă și efort.

Nu sta nicio clipă fără El.

Rămâi în El, dar nu oricum, ci ca un neprihănit. Nu ca un neprihănit care își privește cu mândrie faptele bune, ci ca un neprihănit care privește cu smerenie doar spre El.

Când vânturile se vor porni, dacă vei fi găsit în El, nu te vor doborî.

Când suferințele vor vrea să te dărâme, dacă vei fi găsit în El, nu te vor clinti.

Când lipsurile te vor apăsa, dacă vei fi găsit în El, nu te vei prăbuși.

Când oamenii îți vor face rău, dacă vei fi găsit în El, nu te vor atinge.

Dacă rămâi în Hristos, nu tu, ci El va răspunde și va lupta pentru tine, orice ar veni.

Spune și tu împreună cu mine: rugăciunea mea pentru 2022 este „să fiu găsit în El”, Filipeni 3:9 .

Mulțumesc lui Dumnezeu pentru voi.

Vă doresc din toată inima să fim biruitori în 2022.

Florin Ianovici

Despre Autorul Postării

Flavia Precup

author
Fericit
Fericit
11
Trist
Trist
0
Entuziasmat
Entuziasmat
0
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
0
Surpriză
Surpriză
0

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.