Scoția| Copiii mai mari de patru ani își pot schimba genul fără acordul părinților, conform unui decret guvernamental

Timp de citit:2 Minute, 32 Secunde

Copiii de cel puțin patru ani își vor putea schimba numele și sexul la școală, fără consimțământul părinților, în conformitate cu noile linii directoare de incluziune LGBT elaborate de guvernul scoțian. Un document de 70 de pagini, trimis joi școlilor din Scoția, instruiește profesorii să nu le pună întrebări elevilor care vor să se declare cu un alt sex față de cel primit la naștere și, în schimb, să le ceară noul lor nume și noul pronume.

Guvernanții susțin că este posibil să „te declari” transgender „la orice vârstă” și că opiniile tinerilor ar trebui respectate.

Școlilor din Scoția li s-a transmis, de asemenea, că elevii trans ar trebui să poată folosi orice toaletă sau vestiar vor, să aibă optiunea unor uniforme „neutre de gen” și să includă personaje transgender în programa școlară.

Asociațiile pentru drepturile LGBT, cum ar fi Stonewall, care au contribuit la elaborarea documentului, laudă decizia și susțin că regulile vor ajuta toți copiii să „prospere”.

„Eșecul în protejarea drepturilor părintești”

„Este foarte îngrijorător”, spune, pe de altă parte, Marion Calder, co-director al grupului de campanie For Women Scotland. „Este o ideologie periculoasă, pe care guvernul scoțian o promovează.”

„Arată un eșec în protejarea drepturilor părintești. Copiii sunt acum îndrumați spre o cale medicală, posibil pentru tot restul vieții lor. Nu ar trebui să îi învățăm pe copii, și mai ales pe copiii din școala primară, că își pot schimba sexul.”

Ghidul include și o listă de lecturi recomandate copiilor din școala primară, concepută pentru a promova incluziunea trans, și solicită afișe care „contestă stereotipurile de gen” care să fie plasate în sălile de clasă.

La început de an școlar

Îndrumările au fost publicate înainte de noul an școlar și la câteva săptămâni după ce fiica cea mare a lui Richard Branson, Holly, a dezvăluit că a trăit ca băiat între 4 și 10 ani, apoi a revenit la identitatea feminină.

În ciuda opiniei unui important avocat scoțian, Aidan O’Neill, care a emis recent un aviz juridic în care afirmă că o școală care susține dorința unui copil de a-și schimba genul fără a informa părinții este potențial ilegală, profesorii au fost îndemnați să respecte dorințele copiilor.

„Este posibil ca un tânăr transgender să nu fi spus familiei despre identitatea lui de gen”, se arată în document.

„Dezvăluirea ar putea provoca stres inutil tânărului sau ar putea să-l pună în pericol. Prin urmare, este mai bine să nu împărtășiți informații părinților sau îngrijitorilor fără a lua în considerare și a respecta opiniile și drepturile tânărului.”

Shirley-Anne Somerville, secretarul educației, a negat faptul că îndrumarea promovează tranziția.

„Știm că tinerii transgender se pot confrunta cu multe probleme în școli și că profesorii și personalul trebuie să aibă încrederea și abilitățile pentru a le susține sănătatea mentală, fizică și emoțională. Ghidul indică modul în care școlile pot sprijini tinerii transgender, asigurându-se în același timp că drepturile tuturor elevilor sunt respectate pe deplin. Oferă școlilor sugestii practice”, spune ea.

Sursa articol: telegraph.co.uk

Despre Autorul Postării

Vocea Creștinilor

administrator
Fericit
Fericit
0
Trist
Trist
10
Entuziasmat
Entuziasmat
0
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
4
Surpriză
Surpriză
1

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

2 s-au gândit la"Scoția| Copiii mai mari de patru ani își pot schimba genul fără acordul părinților, conform unui decret guvernamental"

  1. Impunerea unei ideologii este primul pas spre nedreptate socială. LGBT vrea să impună nefirescul in locul firescului. Așa a impus nazismul teoria omului superior și a urmat un dezastru, deoarece majoritate a stat pasiva.

  2. Asta este agenda Satanei.
    Cand oamenii resping Legea lui Dumnezeu, cand se razvratesc impotriva Legii morale divine, trebuie sa ne asteptam la pedeapsa divina.
    Datorita pacatului sodomiei Dumnezeu a trimis foc si pucioasa peste cetatile (orasrle) Sodoma si Gomora si au fost reduse la cenusa.
    Trebuie sa ne pocaim si sa ascultam de Creatorul cerului si al pamantului si a tot ceea ce in ele exista.
    Altfel, va fi vai si amar de cei razvratiti si nelegiuiti.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.