copilărie fără pornografie

Semnează pentru „Copilărie fără Pornografie”

Timp de citit:2 Minute, 34 Secunde

Inițiativa noastră are în vedere introducerea unor norme care să prevină și să interzică derularea anumitor programe școlare dedicate minorilor, pe teme de educație sexuală de tip studii de gen, care pot afecta grav starea emoțională și afectivă a minorilor și pot denatura percepția obiectivă, naturală și morală a realității. În plus, prezentul text legislativ are în vedere preîntâmpinarea accesului în sistemul de învățământ preuniversitar al unor organizații având o autenticitate profesională îndoielnică, organizații al căror obiectiv principal este mai degrabă reprezentarea și promovarea unor minorități sexuale.

Comunicat de presă al grupului de inițiativă pentru modificarea legii
196/2003 privind prevenirea şi combaterea pornografiei,

“Copilărie fără pornografie”

100.000 pentru apărarea inocenței

Noi, Comitetul de inițiativă legislativă cetățenească pentru modificarea legii 196/2003 2003
privind prevenirea şi combaterea pornografiei, denumit „Copilărie fără Pornografie”, propunem
societății românești o inițiativă legislativă, care să protejeze minorii de anumite conținuturi sexuale explicite, pe care, sub o anumită vârstă aceștia le-ar putea interpreta greșit. Este vorba despre conținuturi care influențează negativ dezvoltarea minorilor sau pe care copiii pur și simplu nu le pot discerne, existând pericolul real și nefast al creării unor confuzii grave în sistemul de valori morale, în ceea ce privește percepția naturalului, a sinelui, a relațiilor interumane și a lumii înconjurătoare.

Ne propunem astfel, alături de cetățenii României care susțin inițiativa noastră de asanare morală a spațiului educațional dedicat minorilor, să prevenim promovarea cu precădere în rândul acestora a pornografiei, să interzicem punerea la dispoziția persoanelor cu vârsta de sub 18 ani a oricărei forme de reclamă, a oricărui tip de conținut media sau a oricăror alte forme de expunere, care prezintă sexualitatea ca pe un scop în sine, care promovează sau susține abaterea de la identitatea de gen corespunzătoare sexului biologic, schimbarea sexului, homosexualitatea, fluiditatea de gen sau orice altă formă de promovare a vreunei perversități polimorfe și deviație de la natural.

Am pornit de la această premisă ținând cont de prevederile Constituției României, demersul
nostru legislativ fiind făcut cu scopul susținerii unei dezvoltări fizice și morale sănătoase a copiilor noștri, definind în consecință aria acelor conținuturi cu privire la care se impune a ne asigura că minorii nu au acces, indiferent de suportul media aferent: platforme, publicații, evenimente, curriculae ori alte acțiuni de speță.

Comitetul de inițiativă legislativă cetățenească pentru modificarea legii 196/2003
Telefon: 0771 457 335
E-mail: contact@copilariefarapornografie.ro
Website: www.copilariefarapornografie.ro


În urma obținerii avizului din partea Consiliului Legislativ si a publicării textului de lege în Monitorul Oficial Nr. 936 din 30 Septembrie 2021, am inițiat campania de strângere de semnături. Pentru ca textul de lege propus de noi să poată fi, însă, pus în dezbatarea Parlamentului, este necesar să strângem minimum 100.000 de semnături!


Formularul online pentru cei care vor să participe la campania de strângere de semnături în vederea protejării minorilor de propaganda ideologică sexuală, poate fi accesat la : https://copilariefarapornografie.ro/#voluntar


Cei care doresc să se informeze detaliat asupra inițiativei grupului de acțiune “Copilărie fără pornografie” pot accesa expunerea de motive şi textul propunerii legislative pe site-ul oficial
www.copilariefarapornografie.ro.

Grupul de inițiativă “Copilărie

Despre Autorul Postării

Vocea Creștinilor

administrator
Fericit
Fericit
3
Trist
Trist
0
Entuziasmat
Entuziasmat
2
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
0
Surpriză
Surpriză
1

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

12 s-au gândit la"Semnează pentru „Copilărie fără Pornografie”"

  1. Va sustin sint bunica si ma gindesc cu durete in suflet ca tehnologia si cei care au puso pe piata nu exlud parinti au furat copilaria acestor generati

  2. Nu sunt de acord cu această ideologie mizeră,educație sexuală în școli,nu ajută cu nimic bun ,sănătos copilașii noștri ci îi vor strica,îi vor sexualiza ,acesta le este scopul ,dorința celor ce impun,obligă asemenea învățături drăcești !

  3. Cine nu i-ti respecta copilul, nu te respecta nici pe tine! Opriti atacul inpotriva copiilor nostrii si vom avea viitor!

  4. Nu sunt si nici nu voi fi vreodata de acord cu aceasta pornografie draceasca nici pt.copii si nici pt.cei majori !!!

  5. Sincer, doar in mintea unor personaje obosite, educatia sexuala poate fi denumita „Pornografie” Sunteti atat de dusi cu pluta , atat de sclavi ai unor doctrine de rahat , vechi, uzate si mincinoase, incat …nimic din viata de azi nu va multumeste, prostia, incultura ,, sunt viata si „viitorul” vostru Sunt in etate, tata si bunic.. si spun cu toata puterea mea, DA , Stop religie in scoli, . Da Educatie sexuala in scoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.