Ziua de azi

Timp de citit:3 Minute, 30 Secunde

Psalmii 118:24 – „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!”

Viața între un răsărit și un apus. Un segment mic dintr-un ansamblu mare. Aceasta este ziua de azi.
84.000 de mii de bătăi de inimă care te anunță că viața este cadoul dat de sus. Aceasta este ziua de azi.
O mișcare completă de rotație a pământului care te anunță că Arhitectul este la postul Său. Aceasta este ziua de azi.
24 de ore în care poți să fii prezent, pe care să le folosești pe rând pentru a ajunge acolo unde îți dorești. Aceasta este ziua de azi.

Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul.
Nu e dată de guvern.
Nu e ziua dată de oameni.
Nu e ziua dată de patron.
Nu e ziua de spital.
Nu e ziua de ceartă.
Nu e ziua de război în trafic.
Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul.

De regulă fo losim acest verset duminică.Îl citim pe la nunți. Ne gândim la el în ziua aniversară. Când plecăm în concediu scoatem la aer acest verset.

Dumnezeu nu s-a gândit la ce ne gândim noi care proiectăm mereu fericirea la viitor, noi care ne gândim la bucurie în termenii de: poate, cândva. Dumnezeu a făcut ziua de luni ca să ne bucurăm în ea și să ne veselim. La fel și pe cea de marți. La fel și pe următoarele.

Nu a zis să ne bucurăm la sfârșitul zilei. Nu a zis să ne bucurăm în ea din când în când sau în anumite momente. El a zis să ne bucurăm și să ne veselim în ea. Punct.

Îmi vei spune: tu nu îmi cunoști viața, pastore. Da, ai dreptate, nu o cunosc. În fapt, chiar și când îți trăiești viața, nu e o garanție că tu îți înțelegi propria viață. Așadar cum aș putea eu să o înțeleg pe a ta?

Dar ceea ce cunosc, îți pot spune și ție:

Pavel în închisoare s-a bucurat. Lanțurile lui au adus mai mult bine decât libertatea lui. Oamenii pot lega mâinile, picioarele, dar nu și dragostea turnată în inimi de Duhul Sfânt. Oamenii pot pune gratii vieții tale, dar nu pot lega credința, dragostea, nădejdea.

David a fost trădat de fiul său. Familia s-a împărțit. A ajuns în pustiu, dar pustiul nu a acoperit izvoarele de apă, pășunile verzi ale sufletului. David și-a înmuiat penița în durere și a născut psalmii lui Dumnezeu.

Iona a ajuns departe.
Departe de Dumnezeu, departe de direcția corectă a vieții sale. A ajuns în strâmtorare, în burta unui pește, cu capul înfășurat de papură. Era la porțile morții, dar a strigat către Dumnezeu și Dumnezeu l-a auzit. O rugăciune poate schimba totul.

Șadrac, Meșac și Abed-Nego au umblat prin cuptorul de foc alături de Fiul Omului. Au rămas neclintiți pentru că umblau alături de Stâncă.

Ioan era aruncat pe o insulă, condamnat la singurătate.
Nu era nimeni împrejur. Viața lui devenise o insulă în mijlocul unui ocean. Părăsit și osândit la uitare, ochii lui s-au ridicat spre cerul lui Dumnezeu. O ușă s-a deschis în cer și de acolo au curs revelații care și astăzi uimesc.

Isus era în grădina Ghetsimani, în ceasul unei dureri fără margini. Sudoarea s-a transformat în picuri de sânge. Fără nimeni lângă El, cu lacrimi mari pe obraz cu paharul amărăciunii în mână și-a găsit odihna în voia lui Dumnezeu cea bună , plăcută și desăvârșită.

Acordă o șansă zilei de azi.
Nu fugi de ziua de azi, ci îmbrățișeaz-o ca pe un dar făcut de Dumnezeu. Crește doza de încredere în Cel ce a adus în ființă ziua de azi. Îngrijorează-te mai puțin. Dă volumul recunoștinței mai tare. Amplifică stropul de bucurie până devine ploaie. Pune cârtirile pe silent.

Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți….în ziua de azi.
Iar la drum cu tine, bucuria.
Nu e aceea zi de luni, ci e ziua aceea pe care a făcut-o Domnul ca să ne bucuram și să ne veselim în ea.

Fiți binecuvântați,

Florin Ianovici

Despre Autorul Postării

Vocea Crestinilor

editor
Fericit
Fericit
4
Trist
Trist
0
Entuziasmat
Entuziasmat
2
Somnoros
Somnoros
0
Furios
Furios
0
Surpriză
Surpriză
0

Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.