“Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, și slava Domnului răsare peste tine.” (Isaia 60:1)
Când vine vorba de închinare, unii creștini n-ar ști ce trebuie să facă dacă n-ar avea un calendar stabilit de alții pentru ei. Închinarea adevărată nu poate fi coregrafiată de un calendar. Chiar Domnul nostru a spus că aceasta lucruri nu sunt importante. Nicio închinare afectată de presiunea exterioară nu e o închinare care să-I placă lui Dumnezeu; și, dacă Lui nu-I place, pentru noi nu este de niciun folos. Multe lucruri care trec drept închinare astăzi nu sunt decât oameni strânși laolaltă, petrecând de minune, fără a-și da seama că scopul închinării este să-L cinstească pe Cristos și să-L înalțe. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt în noi. Mai trebuie să precizez că un om nemântuit nu I se poate închina Lu Dumnezeu? Trebuie să precizez că numai cei care au în ei Duhul Dumnezeului cel viu I se pot închina lui Dumnezeu într-un fel care să-I fie plăcut și să-I aducă cinste? Privind în jur, nu mă pot abține să nu oftez adânc când văd cum oamenii simulează închinarea ținând zile și menționând obiecte, crezând că I se închină lui Dumnezeu. Oare Îl aud pe Dumnezeu spunând: “Depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege, niciodată nu v-am cunoscut”?
Iartă-mă, Dumnezeule, pentru că intru nepăsător în prezența Ta, fără să mă gândesc la Cel căruia mă închin. Curăță-mi inima de toate lucrurile care fac ca închinarea mea să fie o închinare nevrednică. În numele lui Isus, Amin!
A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică