“Celui cu inimă tare, Tu-i chezășuiești pacea; da, pacea, căci se încrede în Tine. Încredeți-vă în Domnul pe vecie, căci Domnul Dumnezeu este Stânca veacurilor.” (Isaia 26:3-4)
Adorația este un aspect important al închinării mele personale în fața lui Dumnezeu. Ea nu poate fi obținută prin nici un fel de eforturi omenești, ci este adusă la incandescență de focul Duhului Sfânt în viața mea. Închinarea mea în fața lui Dumnezeu trebuie să fie sentimentul de uimire copleșitoare și adorație, să-L iubesc, să tânjesc după Dumnezeu și să-L aștept pe El. David Brainerd a murit acasă la Jonathan Edwards, la vârsta de 29 de ani. În cei câțiva ani ai vieții sale, a avut așa o pasiune pentru Dumnezeu încât nimic altceva nu i-a putut sătura inima. Îngenunchea în zăpadă și era așa de pierdut în închinare, rugăciune și mijlocire încât, atunci când termina, zăpada era topită pe o rază mare în jurul lui. De acest fel de pasiune avem noi nevoie în ziua de azi. Da, de bărbați și de femei care nutresc așa un dor după Dumnezeu încât orice altceva din viața lor să fie dat la o parte! Vreau ca închinarea mea la Dumnezeu să fie la fe de reală. Eu nu sunt în favoarea imitării formelor exterioare asociate închinării. Eu sunt în favoarea strădaniei de a atinge pasiunea închinării pe care oameni ca aceștia au dovedit-o în viața lor. Vreau să-L iubesc pe Dumnezeu mai mult decât orice om din generația mea.
Doamne Isuse, vin la Tine pentru că Tu m-ai invitat să vin. Cu inima tremurătoare îmi ridic glasul spre lauda și adorația Ta. În numele Tău scump mă rog. Amin.
A. W. Tozer – Umblarea mea zilnică