Pe măsură ce ne predăm îndemnurilor Duhului Sfânt, suntem transformați.
Efeseni 5:18-21
Dumnezeu vrea ca toți copiii Săi să fie umpluți cu Duhul, dar mulți dintre noi nu sunt siguri ce înseamnă asta. În timp ce fiecare credincios este locuit de Duhul lui Dumnezeu, amploarea stăpânirii Sale este determinată de ascultarea noastră.
Încearcă să te gândești la asta ca la o alegere voluntară de a te preda sub controlul Duhului Sfânt — de a fi sensibil la conducerea și îndrumarea Lui, ascultător de îndemnurile Sale și dependent de puterea Lui. Cei care s-au predat conducerii Duhului sunt transformați continuu în asemănarea lui Hristos, dar gradul de predare determină nivelul transformării.
Vhiar dacă faptele bune și slujirea credincioasă vin de la Duhul, ele nu sunt automat semne că suntem pe deplin predați Lui. Amintiți-vă, capitularea despre care vorbim implică caracter, nu doar acțiunile noastre. A sluji într-un fel poate fi uneori mai ușor decât să iubești pe cei neiubiți sau să ai răbdare cu oamenii dificili. Dar când Duhul este responsabil de viața noastră, El este capabil să facă prin noi ceea ce nu putem face noi înșine.
Fiecare credincios decide cine îi conduce viața. Chiar și cei care încearcă să evite problema nefăcând o alegere, optează, fără să știe, pentru auto-stăpânire. Plinătatea Duhului și caracterul evlavios îi așteaptă pe cei care Îl aleg pe Dumnezeu mai presus decât pe sine.