Fie că suntem pe vârful muntelui sau în vale, dragostea lui Dumnezeu este aceeași.
Psalmul 31:19-24
Am auzit adesea oamenii spunând: „Dumnezeu este bun!ˮ atunci când totul le merge bine, dar ce se întâmplă atunci când viața nu seamănă cu ceea ce ne așteptăm noi? Domnul își exprimă bunătatea în mai multe moduri decât bogăție, sănătate și relații. Unele din darurile Sale sunt experiențe pe care nu le-am alege niciodată, dar Dumnezeu știe că avem nevoie de ele pentru a crește în credință, ascultare și perseverență. Luați în considerare următoarele expresii ale bunătății lui Dumnezeu față de noi:
• Disciplinare cu dragoste. În iubirea Sa perfectă și infailibilă, Dumnezeu ne corectează atunci când refuzăm să-L urmăm. Procesul este dureros, dar rezultă în „roada dătătoare de pace a neprihăniriiˮ (Evrei 12:11).
• Restricționări înțelepte. Există oportunități și posesiuni care par să promită fericire, dar în cele din urmă ne îndepărtează de Dumnezeu. Cu mare înțelepciune, Domnul cu dragoste ne refuză acele lucruri care ar fi dăunătoare vieții noastre spirituale.
• Suferință utilă. Dumnezeu știe ce experiențe de purificare avem nevoie pentru a deveni roditori în Împărăția Sa. Ceea ce ni se pare nouă o vale plină de lacrimi este valea de pregătire pentru sfințenie și slujire înaintea lui Dumnezeu.
Poate fi tentant să interpretăm caracterul lui Dumnezeu pe baza circumstanțelor noastre. Dacă dovezile ne obligă să ne îndoim de bunătatea Lui, trebuie să ne amintim că, în timp ce darurile Lui vin în ambalaje diferite, acestea sunt întotdeauna benefice. După cum spune Psalmul 34: 8, „Gustaţi şi vedeţi ce bun este Domnul!ˮ
Photo by Jeffrey Workman on Unsplash