LUMEA OBSERVĂ INCONSECVENŢA
„Iartă‑mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19.12)
„Siliţi‑vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace.” (2 Petru 3.14)
Singurul criteriu cu ajutorul căruia măsoară lumea religia este sfinţenia. Lumea vrea să vadă oameni fără greşeli tăinuite. O fisură cât de mică le poate strica imaginea. Lumea se aşteaptă din partea creştinilor ca aceştia să nu recurgă la tot felul de şiretlicuri pentru a obţine câştiguri şi, de asemenea, să se lepede de orice afaceri necurate, chiar dacă cei lumeşti le privesc cu uşurătate.
Oamenii lumii se aşteaptă – şi pe bună dreptate – ca cei ce se socotesc a fi creştini să fie mai blânzi, mai răbdători şi mai generoşi decât ceilalţi semeni ai lor care nu trec drept ucenici ai Domnului Isus.
De dragul celor care îşi formează ideile despre lucrurile religioase după felul în care trăim noi, copiii lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm din toată inima: „Doamne, iartă‑mi greşelile pe care nu le cunosc!” (Psalmul 19.12).
Îndoielile scepticilor se nasc nu neapărat din lectura unor cărţi rele, cât mai ales din cauza acelor creştini care nu se aseamănă cu Domnul Isus Cristos. Multe din prejudecăţile oamenilor faţă de religie îşi au rădăcinile în modul de viaţă aspru şi lipsit de bunătate al creştinilor; sau, chiar în indiferenţa lor condamnabilă faţă de aspectele mărunte ale vieţii de zi cu zi. Oricât de mult ne‑am gândi noi la „lucrurile de sus”, această atitudine nu va compensa niciodată lipsa de acurateţe a vorbelor noastre sau lipsa de corectitudine a faptelor noastre.
Mark Guy Pearse
Lasă ca viaţa ta să predice!
George Fox
Dacă vrei ca vecinul tău să ştie ce va face Duhul lui Cristos în viaţa lui, lasă‑l să vadă ce a făcut El în viaţa ta.
Henry Ward Beecher
Fii sincer, şi priveşte viaţa
Deschis, nu coborând privirea!
Fii clar, şi nu lăsa ca ceaţa
Să intre când îţi spui gândirea.
Să spui mereu ce crezi şi ştii
Că‑i adevăr în întregime;
Să nu ascunzi mici viclenii
Printre cuvinte cu‑adâncime.
Cu grijă să eviţi minciuna,
Sub orice formă drum şi‑ar face,
Alege bine‑ntotdeauna
Doar adevăru‑n strai tenace.
Ridică‑te mai sus de toate
Mizeriile lumii rele,
Căci doar trăirea în dreptate
Ţi‑aduce‑un loc mai sus de stele…
Prelucrare de C.M. a unui fragment dintr‑un poem compus de Maurice Smiley
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey