SLAVA SACRIFICIULUI sau BUCURIA JERTFEI
„În ziua aceea s‑au adus multe jertfe, şi a fost mare bucurie, căci Dumnezeu dăduse poporului o mare pricină de bucurie. […] şi strigătele de bucurie ale Ierusalimului se auzeau până departe.” (Neemia 12.43)
„Ba mai mult, ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare.” (Romani 5.3)
Eu neg vehement afirmaţia conform căreia – privind lucrurile în sensul lor cel mai larg și mai corect – creștinismul ar cere anumite sacrificii. Din contră, creștinismul achită toate cheltuielile și ne lasă în schimb o mare marjă de profit. În miopia noastră, s‑ar putea să le socotim sacrificii, dar trebuie să spun apăsat că tot ce ne poruncește Dumnezeu să facem este numai spre binele nostru. Nu avem de pierdut pe termen lung. În registrul contabil de acolo, de Sus, când se face bilanțul, acesta este în negru; și când se va deschide registrul, când tu și cu mine vom sta acolo, în fața Dumnezeului nostru, pentru a da socoteală de felul în care ne‑am făcut datoria de ispravnici aici pe pământ, ceea ce noi am socotit drept sacrificiu se va dovedi a fi fost de fapt cea mai profitabilă investiție. Vom descoperi că acea mică parte din bogăția noastră pământească pe care spunem că am dăruit‑o pentru cauza lui Dumnezeu și a umanității este singura parte pe care o vom fi dus cu noi.
Dacă un bătrân necredincios a putut spune pe patul de moarte că a pierdut tot ce a avut cu excepția a ceea ce a dăruit, cu atât mai mult un creștin luminat ar trebui să considere că toate investițiile înțelepte pe care le‑a făcut pentru a promova cauza lui Dumnezeu și a umanității vor acumula în timp dobândă și vor produce avantaje de care se va bucura în veșnicie. ––Edward R. Ames
Tu, ce‑asiguri jertfelor domnia,
Partea ta să fie bucuria!
Semn precis, pecetea cea validă
Şi dovada unei vieţi schimbate
Nu‑i o uşă gata să se‑nchidă –
Inima ce pentru semeni bate!
Bucuria jertfei înfloreşte
Într‑un om umplut dumnezeieşte;
Ea nu seacă, fi’ndcă‑şi are sursa
Într‑o frenezie‑a suferinţei
Pentru alţii, reluându‑şi cursa
Ce dă viaţă faptelor credinţei.
––Autor necunoscut
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
1 comment
mesaj de la Divinitate: Nu este nevoie de răspunsuri trebuie să acceptati viața oricum ar fi ea deși vremurile se schimba mereu, nu vă așteptați la miracole ci totul depinde de liberul arbitru trebuie să fiți conștienți indiferent de sacrificiile pe care le faceti, deși viața nu este ușora dar cu timpul veți realiza ca este nevoie de o alta viață mai sănătosa și echilibrata nu va așteptați la miracole și acceptati doar adevărul care există în voi, umanitatea are de zis ultimul cuvânt pentru o viață liniștită și pace deși viața nu este ușoară cum credeți voi deși vor fi sacrificii nu tocmai ușoare. Pacea fie cu voi. (repetare de a va schimba modul de gindire)