DUMNEZEU RĂSPLĂTEȘTE CU ÎNȚELEPCIUNE
„Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate […] ca să câştig pe Cristos, […] și să‑L cunosc pe El şi puterea învierii Lui.” (Filipeni 3.8‑10)
Un creștin nu este niciodată păgubaş, atâta vreme cât câștigurile îi sunt mai mari decât pierderile. Așa că nu trebuie să ne uităm la lucrurile la care renunțăm pentru Cristos, ci la ceea ce câștigăm renunțând la ele.
Azi mintea mi‑a străpuns un gând
Cu‑a Domnului solie:
El n‑a cerut nimic nicicând
Cuiva pe datorie.
Împrumutând pe Dumnezeu,
Nu‑i punga ta flămândă,
Căci te va compensa mereu
Cu‑o straşnică dobândă.
N‑am cunoscut de la‑nceput
Această lege sfântă;
M‑am tot jelit când am pierdut,
Cu inima, vai, frântă.
Dar, după ce am regretat
O niscaiva comoară,
Mi‑a‑ntors c‑un har îmbelşugat
Ce‑am dat eu din cămară.
Pentru‑nceput mi s‑a părut
C‑a fost doar o‑ntâmplare;
Dar pe măsură ce‑am crescut,
Am prins o taină mare:
El nu primeşte de la noi
Nimic şi niciodată
Fără să‑ntoarcă înapoi
Măsura îndesată.
Credinţa ce‑mi vibrează‑n piept
E dreaptă mărturie:
Azi tac şi răbdătoare‑aştept
Să‑mi ia vreo bucurie.
Nu mă mai tem de lovituri,
Ştiu: Dragostea aşteaptă
Să facă iar, după Scripturi,
O cântăreală dreaptă.
––Ella Wheeler Wilcox
Lovitura cea mai înspăimântătoare vine adesea doar pentru a sfărâma un lanț care ne ţinea legaţi. ––Autor necunoscut
Dumnezeu ne împarte mângâierile și suferințele cu o mână sigură, care nicidecum nu greșește nici numărul, nici greutatea, nici măsura. De aceea nu avem de purtat nici măcar cu o fărâmă în plus sau în minus bucuria sau necazul care ne sunt rânduite. ––A. Toplady
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey