MÂNTUIT PENTRU A SLUJI
„Ea făcea o mulţime de fapte bune şi milostenii.” (Faptele Apostolilor 9.36)
„Oricine trăieşte în neprihănire este născut din El.” (1 Ioan 2.29)
Mulți dintre cei care se declară creștini nu știu nimic altceva despre religie decât că aceasta ar fi mijlocul prin care ei pot ajunge în Cer după ce mor. Cât despre datoria de a face şi ei ceva pentru Dumnezeu cât timp sunt în viață, asta nu intră în planurile lor. Vă spun sincer, frații mei, nu cred că măcar unul din cinci sute de astfel de creștini declarați va ajunge în Cer; pentru că religia autentică are o noblețe care o situează mai presus de astfel de răutăți vrednice de dispreț. ––L. Beecher
O, Doamne, prelucrează‑mi Tu făptura
Şi umple‑mi‑o cu forţa Ta vitală
S‑ating şi eu, cât mai curând, măsura
Ce‑mi face viaţa‑naltă, ideală.
Trăirea mea, de‑altfel, neînsemnată
S‑o ştiu puternică şi elocventă,
Cu trăsături divine îmbibată,
Ţintind către‑o slujire permanentă.
Să‑mi pui în mâini o faclă luminoasă
Şi dă‑mi curaj s‑o ţin tot ridicată,
Să‑ndrept privirea spre eterna Casă
A fiilor pierduţi şi morţi odată.
Eu n‑am în grai puterea învierii,
Nu ştiu să scot comori de sub ţărână,
Eu nu pot stinge flacăra durerii,
Nici să fac sfinţi din lumea cea păgână.
Eu nu‑s în stare să opresc furtuna,
Nici fulgerul din drum nu‑l pot întoarce,
Ori să adaug printre stele una,
O veşnicie mintea de mi‑aş stoarce.339
Dar pot să duc aici o viaţă sfântă
Ce alte vieţi profund influenţează
Ducând în lumea de Satan înfrântă
A Evangheliei sublimă rază.
Aşa să fie viaţa mea întreagă,
O, Domnul meu, făuritor al vieţii!
De Tine pentru veci de veci mă leagă
S‑ajung o întrupare‑a frumuseţii.
––Horatius Bonar
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey