SĂ AVEŢI ÎN VOI GÂNDUL LUI CRISTOS
„Căci «cine a cunoscut gândul Domnului, ca să‑I poa‑
tă da învățătură?» Noi însă avem gândul lui Cristos.“
(1 Corinteni 2.16)
„Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus.“
(Filipeni 2.5)
„Astfel, deci, fiindcă Cristos a pătimit în trup, înarmați‑vă și voi
cu același fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup, a sfârșit‑o
cu păcatul.“ (1 Petru 4.1)
Nu putem avea în noi gândul lui Cristos decât după ce Îl pri-
mim pe Cristos înăuntrul nostru – după ce gândul vechiului Adam,
gândul acaparator care vrea totul pentru sine, a fost condamnat şi
despoiat de drepturi pentru a putea fi dat la moarte pe Cruce. Abia
după aceea putem să-L primim pe Fiul lui Dumnezeu în centrul
vieții noastre, astfel încât să devenim părtaşi gândului Său, gândul
care se leapădă de sine şi de toate celelalte, răspunzând de fiecare
dată cu „Da, Tată“ la voia lui Dumnezeu, şi stă la dispoziția Lui în
trăire şi în acțiune, în tot ceea ce face şi în tot ceea ce lasă deoparte,
în muncă şi în suferință.
O, cum ne transformă gândul lui Cristos – pe noi şi felul în
care ne raportăm la ceea ce ne înconjoară! După ce a pus stăpânire
pe noi, pune în sufletul nostru un sentiment de mulțumire lăuntri-
că față de felul în care ne călăuzeşte Dumnezeu. Toate îngrijorările
noastre cu privire la calea şi la voința noastră au ajuns la sfârşit.
„Vre au să fac voia Ta, Dumnezeule!“ devine motto-ul oricărui
suflet stăpânit de gândul lui Cristos. Cel mai mic şi mai neînsem-
nat loc, care s-ar putea compara cu o casă din Nazaret, este sufi-
cient de mare pentru a manifesta slava lui Dumnezeu în viața unui
om. Munca la grajduri, la spălat de vase, în spălătorie sau oriunde
altundeva se va transforma într-o slujire sfântă, pentru că Tatăl va
fi slăvit prin gândul Fiului.
Însă când un om care are gândul lui Cristos stă singur – tre-
buie să trăiască şi să slujească înconjurat de oameni conduşi de ve-
chea lor fire egoistă – are o mulțime de oportunități minunate de a
înălța biruința iubirii care se leapădă de sine şi, murind față de sine
în fiecare zi, să aducă roadă printr-o necurmată jertfă de bunăvoie.
Un asemenea creştin va fi biruitor chiar şi în mijlocul neînțelegeri-
lor şi al persecuției, şi în cele din urmă va dovedi cât de adevărate
sunt cuvintele: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul!“
Acesta este miracolul vieții astfel binecuvântate: cel ce pier-
de găseşte, cel ce moare trăieşte, cel ce se smereşte este înălțat, cel
ce renunță cu smerenie la drepturile sale este înălțat într-o poziție
divină de autoritate, cel ce nu posedă nimic are toate lucrurile şi
orice lucru la care renunțăm de dragul lui Cristos îl primim înapoi,
transformat şi slăvit în El. —Sora Eva
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey
