ÎNCREDINȚEAZĂ-ȚI SOARTA ÎN MÂNA DOMNULUI ȘI ÎNCREDE-TE ÎN EL
„Încredințează‑ți soarta în mâna Domnului, încrede‑te în El, și
El va lucra.“ (Psalmul 37.5)
„Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în «odihna» despre care
a vorbit El.“ (Evrei 4.3)
Este imperativ necesar să înțelegem că credința înseamnă
odihnă. La începutul vieții de credință, credința este o luptă; atâta
vreme cât credința se luptă, ea nu şi-a atins potențialul deplin al
puterii. Însă, atunci când, în lupta ei, credința ajunge la capătul
puterilor sale şi se aruncă în brațele lui Dumnezeu, odihnindu-se
în El, atunci este momentul să apară bucuria şi biruința.
—Andrew Murray
Încredințează-ți soarta-n mâna Lui
Și-ncrede-te în brațul Său puternic!
Dar, nu-i ciudat când cârma-n mână-I pui
Și-apoi de mână-ndată Îl apuci
Căci vrei tu însuți nava s-o conduci?!
Tu, fir de praf – El veşnic Vistiernic,
Tu chip de lut – El, Cel Atotputernic!
Încredințează-ți soarta-n mâna Lui
Și-ncrede-te în brațul Său cel tare!
Dar este-aici un „şi“ mărunt, un cui:
Încredințează-I Lui şi trai, şi soartă,
Dar să şi crezi că El de grijă-ți poartă!
Și-atunci vei fi scutit de-ngrijorare,
De frământări, nelinişti, tulburare.
Încredințează-ți soarta-n mâna Lui
Și-ncrede-te în brațul Său de Tată,
Căci nu te lasă pradă nimănui!
El vede ce pericol grav te paşte,
Prezent şi viitor ți le cunoaşte,
Și te va duce-n Țara minunată.
Stai treaz şi nu te teme niciodată!
Încredințează-ți soarta-n mâna Lui
Și-ncrede-te în brațul Său întruna,
Căci alt cârmaci mai bun ca Domnul nu-i!
Dă-I voie numai Lui să Se ocupe
De vas, de valul care-l poate rupe;
De El ascultă marea şi furtuna:
Cristos va triumfa, şi nu minciuna!
—William Luff
(Creștinul evanghelic)
„Dar mai puternic decât vuietul apelor mari, și mai puternic
decât vuietul valurilor năpraznice ale mării, este Domnul în
locurile cerești.“ (Psalmul 93.4)
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey