UN SALUT ADRESAT PERSOANELOR CU DIZABILITĂȚI
„De aceea simt plăcere în slăbiciuni, […], în strâmtorări, pentru
Cristos.“ (2 Corinteni 12.10)
Autorii următoarelor fragmente au realizat cele mai frumoase lucrări ale lor pentru Dumnezeu şi pentru oameni fără a se bucura
de simțul vederii. Poate handicapul tău nu este atât de evident pentru cei din jur – însă indiferent care ar fi, dă-I voie lui Dumnezeu
să-l sfințească pentru tine, şi poarta binecuvântării şi a rodniciei se va deschide.
O, Tu, Cel plin de îndurare!
De mine lumii când nu-i pasă
Și pleacă, Tu vii mai aproape;
Amicii singur când mă lasă,
De slăbiciunea mea să scape,
Aud cum vin din depărtare
Ale iubirii Tale care.
Ah, chipul Tău cel glorios,
Mă-nvăluie cu-a sa lumină,
În liniştea cea mai deplină
Și-mparte raze vii din Cer
Peste locaşul meu stingher,
Din bezna nopții să fiu scos.
În rugă stând îngenuncheat,
În bunătatea Ta mă-ngrop,
Pătrund în straşnicul Tău scop
Și-l înțeleg, cu-adevărat:
Da, ştiu, Tu mi-ai slăbit vederea
Să-Ți văd mărirea şi puterea;
Tu ochii fizici mi i-ai luat
Să fiu în Tine concentrat.
Și n-am motive să mă tem,
Căci noaptea care-mi stă în cale
E umbra aripilor Tale;
Aici scutit sunt de blestem
Și nu m-ajunge nici un rău,
Căci stau sub adăpostul Tău.
Ah, dați-mi grabnic lira mea,
Să-mi torn în versuri dragostea,
Căci sufletul de har mi-i plin
Și-mi arde-n piept un foc divin;
El nu-i de mintea mea aprins
Ci de Stăpânul necuprins. —John Milton
Cândva credeam că lucrurile rele care ni se întâmplă în viață sunt nişte mesaje de răzbunare – tunetele unui Dumnezeu răzbunător.
Însă, de când Cristos S-a înscăunat pe tronul inimii mele, tunetele s-au transformat în muzică. Văd în moarte trăsura trimisă
de Tatăl ca să mă ducă Acasă. Durerea nu-i altceva decât o operație
menită să vindece boala. Pierderea nu-i decât o mutare a comorilor
mele într-o bancă mai sigură. Sărăcia nu-i decât un test al iubirii
mele. Norii nu sunt decât o încercare a credinței mele. Surprizele
sunt dovezi ale răbdării mele. Focul din viața mea nu face decât să
curețe lanțul de aur. —George Matheson
„Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi.“ (Apocalipsa 2.10)
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey