OASPETELE CERESC RĂMÂNE?
„Eu în ei, şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una.” (Ioan 17.23)
„Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L‑aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri?” (1 Corinteni 6.19)
Dacă ai fi bătut la uşa inimii mele înainte de a mă fi convertit şi m‑ai fi întrebat cine locuieşte acolo, aş fi răspuns că nimeni în afară de Martin Luther! Şi dacă aş fi deschis uşa şi ai fi intrat, ai fi văzut un călugăr chilug, cu capul ras, purtând o haină de păr, cu două table de piatră sub căpătâi şi un bici înnodat agăţat lângă pat.
Dar dacă ar fi să baţi la inima mea în seara aceasta, ţi‑aş spune că Martin Luther nu mai locuieşte aici; numai Isus Cristos locuieşte aici!
Martin Luther
Un prieten mi‑a spus nu cu mult timp în urmă: „Îmi place termenul «Duhul Sfânt» pentru că termenul folosit în saxona veche pentru «duh» era acelaşi cu cel folosit pentru «oaspete»”.[1] Indiferent dacă lucrurile stau aşa sau nu, cu siguranţă se poate spune că Duhul Sfânt este Musafirul Sfânt. El a venit în lume şi trece de la inimă la inimă, căutând un loc în care să fie primit. E posibil să vină neinvitat la uşa unei inimi, dar niciodată nu va intra neinvitat. Poţi să‑L respingi şi chiar să‑L izgoneşti. Dar El vine. Călătoreşte prin lume asemenea porumbelului trimis de Noe, în căutarea unui loc unde să Se oprească şi să rămână. Vine în calitate de oaspete, dar dacă este primit, va rămâne ca locatar. El nu‑Şi impune prezenţa în inima nimănui, ci aşteaptă doar să I se deschidă uşa şi să fie invitat înăuntru.
El vine cu blândeţe. El vine cu dragoste. El vine într‑o misiune a bunăvoinţei infinite, a îndurării, a păcii, a ajutorării şi a bucuriei. El este Avocatul care mijloceşte între Tatăl şi Fiul pe de o parte şi noi, oamenii, de cealaltă parte. El reprezintă şi execută planurile şi scopurile răscumpărătoare ale Dumnezeului Triunic. Aşa cum spunea unul dintre foştii mei profesori, Daniel Steele: „El este Directorul Executiv al Divinităţii.”
Samuel Logan Brengle
Provocări zilnice pentru creștini // Edwin și Lillian Harvey