“Te lăudăm, Dumnezeule, Te lăudăm; noi, care chemăm Numele Tău, vestim minunile Tale!” (Psalmul 75:1)
Nu știu ce a făcut Isus pe cruce și mă tem de omul care este prea deștept în legătură cu ispășirea, care o explică prea bine. Căci a fost cu siguranță taina evlaviei. În mod sigur ceea ce a făcut El nu poate intra niciodată în mintea unui om. În mod sigur ceea ce a făcut El în acea dimineață întunecată, în acel ceas cumplit când s-a făcut un întuneric ca 1000 de miezuri ale nopții, Isus Hristos, Domnul nostru, a făcut ceva ce nu poate fi explicat. După ce Hristos a înviat din morți, Petru a spus ceva destul de straniu – că îngerii doresc să cerceteze aceste lucruri. Nu știu despre ispășire. Nu știu ce a făcut Isus pe cruce; dar știu că, orice a făcut, a mulțumit inima lui Dumnezeu pe vecie. Știu că, orice a făcut, a transformat nedreptatea mea în neprihănire; mi-a transformat nedreptatea în dreptate și a reziliat sentința morții de peste mine, transformând-o într-o judecată a vieții. Știu că a făcut asta. De aceea, nu pot decât să stau înaintea Lui zicând: “O, Dumnezeul meu, o, Dumnezeul meu, Tu ești.” Întuneric pentru intelectul meu, dar, slavă lui Dumnezeu, soare pentru inima mea.
Doamne, azi stau în fața Ta cu uimire și uluire. Viața mea a fost schimbată, dar cum mi-ai schimbat Tu viața îmi depășește intelectul. Lăudați numele lui Isus. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer