„Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el, și el, cu Mine.” (Apocalipsa 3:20)
Aud mulți oameni vorbind despre a aluneca de la credință. În ce mă privește, nu-mi place această expresie, dar trebuie să recunosc că oamenii alunecă într-adevăr de la credință. Oamenii care se întorc cu spatele își pierd dragostea dintâi și bucuria și se pomenesc într-o situație îngrozitoare. Nu mai sunt ceea ce au fost cândva și nu pot găsi drumul de întoarcere acasă. Am un mesaj pentru un asemenea om: Dumnezeu încă Își aduce aminte de tine. Inima Lui simte pentru tine, iar Lui Îi este milă de tine și vrea să te întorci acasă. Odată ce te întorci în sens invers, vei descoperi că ușile sunt deschise – nu au fost închise niciodată. Aceste uși nu se vor Închide niciodată câtă vreme Isus Hristos este la dreapta lui Dumnezeu. Iată ce mă supără. Niciodată nu-i poți face pe oameni să ia o decizie în acest sens dacă le vorbești de îndurarea, harul și dragostea lui Dumnezeu. Din ni știu ce motiv, trebuie să predici judecata și iadul pentru a-i face pe oameni să meargă în direcția corectă. Indiferent dacă cineva merge sau nu, eu îmi voi îndeplini obligația și voi da mărturie din Scripturi că Dumnezeu este îndurător și plin de milă și că dorește să te primească înapoi. De ce să nu vii acasă azi?
Mântuitor al întregii omeniri, ce privilegiu este pentru mine să împărtășesc vestea cea bună a harului Tău celor care au nevoie de el azi. Împuternicește-mă să împărtășesc harul Tău oricărui om pe care îl întâlnesc azi. Amin.
Umblarea mea zilnică – A. W. Tozer