Rod sub apăsare.
„Atunci, egiptenii au adus pe copiii lui Israel la o aspră robie.” (Exodul 1:13)
Robia descrisă în Exod nu este doar un episod istoric, ci o fereastră spre o realitate profundă a vieții de credință: poporul lui Dumnezeu poate fi apăsat fără a fi anulat, zdrobit fără a fi distrus. Israeliții au fost tratați fără milă, constrânși la muncă istovitoare, dezumanizați sistematic. Și totuși, paradoxal, Scriptura ne spune că „cu cât îi asupreau mai mult, cu atât se înmulțeau și creșteau” (Exodul 1:12). Aici se întâlnesc două adevăruri care, pentru mintea omenească, par incompatibile: suferința și prosperitatea. În logica noastră, suferința ar trebui să oprească creșterea, să usuce rodul, să stingă speranța. Dar în economia lui Dumnezeu, tocmai presiunea devine uneori solul în care făgăduința prinde rădăcini mai adânci. Dumnezeu nu este luat prin surprindere de cuptoarele Egiptului. El nu privește de la distanță, neputincios, ci lucrează tainic, adesea invizibil, în timp ce oamenii suferă. Suferința nu este, așadar, un semn automat al abandonului divin. De multe ori, ea este contextul în care Dumnezeu modelează identitatea poporului Său. Israel nu a ieșit din Egipt doar mai numeros, ci și mai conștient de dependența sa de Dumnezeu. Trăim într-o cultură care echivalează binecuvântarea cu confortul și succesul vizibil. Dar Scriptura ne invită să vedem mai adânc: binecuvântarea poate lua forma rezistenței, a creșterii interioare, a credinței care se maturizează sub presiune. Dumnezeu poate aduce rod chiar și în pământul dur al suferinței. Privește la propria ta viață: există un „Egipt” în care te afli acum – o perioadă de apăsare, nedreptate sau așteptare dureroasă?
RUGĂCIUNE
Tată drag, când suferința mă apasă și nu înțeleg planurile Tale, ajută-mă să cred că Tu lucrezi și atunci. Întărește-mi inima să rămână ancorată în făgăduințele Tale și dă-mi harul să văd rodul credinței chiar și în vremuri grele. Amin.
Autor: Geanina Gula
