Dumnezeu, partea mea
„Doamne, către Tine strig și zic: «Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire pe pământul celor vii.»” Psalmul 142:5
Există momente în viață când toate locurile în care ne-am căutat siguranța par să se prăbușească. Oamenii ne pot dezamăgi, împrejurările se pot schimba, iar viitorul poate deveni nesigur. În astfel de momente descoperim cât de fragile sunt lucrurile pe care ne sprijinim și cât de prețioasă este prezența lui Dumnezeu. David rostește aceste cuvinte dintr-o peșteră, într-o perioadă în care era urmărit și amenințat. Nu avea un tron, nu avea liniște și nici certitudinea zilei de mâine. În versetul anterior mărturisește dureros: „Nimănui nu-i pasă de sufletul meu.” Și totuși, în mijlocul singurătății, el face una dintre cele mai profunde declarații ale credinței: „Tu ești scăparea mea, partea mea de moștenire.” David nu spune doar că Dumnezeu îi oferă un adăpost, ci că Dumnezeu Însuși este adăpostul lui. Nu spune că Domnul îi va da o moștenire, ci că Domnul este moștenirea lui. Ce adevăr extraordinar! Cea mai mare binecuvântare a credinciosului nu este ceea ce primește din mâna lui Dumnezeu, ci faptul că Îl are pe Dumnezeu Însuși. Putem pierde lucruri, oportunități, sănătate sau sprijinul oamenilor, dar nimic nu poate anula credincioșia Celui care ne-a promis prezența Sa. Uneori Dumnezeu nu ne scoate imediat din „peștera” încercării, dar Se întâlnește cu noi acolo. Iar când Îl descoperim ca fiind partea noastră de moștenire, înțelegem că omul care Îl are pe Dumnezeu nu este niciodată lipsit de ceea ce contează cu adevărat. A. W. Tozer spunea: „Omul care Îl are pe Dumnezeu drept comoară are toate lucrurile într-Unul singur.” Care este „peștera” în care te afli astăzi? Poate este o încercare, o pierdere, o dezamăgire sau o singurătate pe care nimeni nu o înțelege. Unde îți cauți scăparea? În oameni, în soluții imediate sau în Dumnezeu? Dacă Dumnezeu este partea ta de moștenire, atunci cea mai mare bogăție a vieții tale nu poate fi pierdută.
