Caută de te împrietenește (și) cu tine însuți! Nu-i așa că sună cam ciudat să îți spui asta?Imaginează-ți reacția cuiva care după ce te întreabă “Cine-i cel mai bun prieten al tău?”, tu îi răspunzi: “Eu sunt cel mai bun prieten al meu!”
Gabriel Liiceanu scrie următoarele gânduri: “M-am împrietenit cu conceptul de tragic… Am sfârșit prin a mă împrieteni, treptat, cu fiecare dintre nodurile existenței: cu frica, cu speranța, cu libertatea, cu nehotărârea, cu puterea, cu vanitatea, cu lașitatea, cu seducția, cu păcatul, cu binele și răul, cu minciuna, cu extazul, cu ticăloșia, cu prostia, cu ura și iubirea, cu ipocrizia, cu moartea, cu Iisus și Dumnezeu, cu destinul, pe scurt – cu omul însuși. Și, mai presus de orice, am căutat în cele din urmă să mă împrietenesc cu mine însumi… .”
A fi prieten cu tine însuți nu este egocentrism, ci acceptarea ta ca valoare. Când ești prieten cu tine nu îți oferi permisiuni și licențe pentru excese, libertinaj, individualism, egoism sau alte acțiuni care te distrug.
Dimpotrivă, a fi prieten cu tine înseamnă să-ți acorzi respect, să îți onorezi viața, să-ți cinstești trupul ca pe un templu divin, ferindu-l de excese și degradare.
A fi prieten cu tine însuți înseamnă să te pui în valoare, să nu-ți permiți să lâncezești în lenevie, să te susții, să te ridici după căderi, să ai încredere în potențialul tău, să te încurajezi, să nu te lași bătut, să-ți împlinești destinul tău divin.
