Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! (Matei 5:10)
Ai fost vreodată prigonit sau măcar arătat cu degetul pentru că ești bun sau pentru că ești pocăit? Dacă da, ferice de tine, dacă nu, încă mai e timp…
Ce faci în astfel de situații, când ești asuprit pentru neprihănirea ta? Accepți să întorci celălalt obraz dacă primești un pumn (sau o palmă)? Asta cu întorsul obrazului e cu „du-te vino!”… De exemplu, dacă primesc un pumn în obrazul stâng (să zicem că lovitura vine de la un dreptaci…), și îi întorc obrazul (chiar îl rog să-mi dea una și cu stânga), primesc al doilea pumn, dar rămân în picioare, ce trebuie să fac? Am împlinit versetul din Matei 5:39, nu e drept acum să fie rândul meu să dau? Probabil că mă mulțumesc să dau și o singură dată… Glumesc, dar nu glumesc „cum îi zisa”…
Prigonirea poate veni sub mai multe forme, nu doar la nivel de vătămare corporală. Poți fi prigonit la locul din muncă sau printre vecini sau chiar în familie, din cauza credinței, cu tot felul de nedreptăți… Credința nu este o cauză în sine, ci un efect.
Anul acesta (2022), în renumitul scandal din Canada („Truck Trudeau”), au fost unii oameni care și-au pierdut toți banii din bancă… Cum așa? Au fost identificați ca fiind oameni cheie în organizarea acelui protest și au fost „dați afară”, le-au fost închise conturile și au fost lăsați fără bani. Practic, au fost lăsați pe drumuri… Să nu uităm că cei care au format acele coloane de tiruri au fost ajutați (aprovizionați) de localnici cu combustibil, combustibil care a fost confiscat de polițiști… E trist să vezi comunismul la putere în 2022, mai ales de la canadieni… Nici nu vreau să intru în detalii și să scriu despre cât de mare e spurcăciunea în Canada și cum fac reclamă (marketing) la sinucidere asistată… Păi dacă ești sărac sau ai probleme în viață, primul sfat pe care-l primești de la autorități este acela de a te sinucide, nu caută nimeni să te încurajeze…
Nu-i cazul să scriu aici că anul 2022 a fost un an al prigonirii, fie al ucrainienilor (în războiul cu rușii), fie al iranienilor (nimeni nu mișcă în fața ayatollahilor sau nimeni nu mai mișcă…), fie al chinezilor (care sunt capabili să izoleze un oraș întreg și să extermine două orașe întregi). Anul 2022 a fost un an al prigoanei. Partea „bună” este aceea că a fost o prigoană blândă. Dacă era o prigoană globală pentru creștini, era rău de tot… Pentru creștini nu va avea nimeni milă (în afară de Dumnezeu).
Totuși, nu cred că un creștin trebuie să fie călcat în picioare sau să accepte așa ceva… Sunt de acord cu următoarele două versete:
Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați și nu blestemați. (Romani 12:14)
Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă asupresc și vă prigonesc. (Matei 5:44)
Ce facem cu Împăratul David și cu prietenii lui războinici? Trăim în Noul Testament și acceptăm (ca și creștini) să fim călcați în picioare? Lăsăm Vechiul Testament deoparte și ne creștem copii lași? Asta vrea Dumnezeu, să fim lași? Poți scrie în comentarii dacă ai un argument sănătos cu privire la creștinul și războiul sau de câte ori să întorci obrazul când ți-e „mângâiat”. Știu și eu versetul ăla în care Domnul Iisus spune să ierți de 70 de ori câte 7, dar nu stau cu mâinile la spate dacă vin rușii în Lipova, de exemplu…
Iosif și Maria au fugit în Egipt la îndemnul îngerului, care i-a înștiințat că Irod vrea să omoare toți pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos… Domnul Iisus a fost prigonit de mic și nu este nimeni să fi suferit atâtea batjocuri și ocări pentru neprihănire…
Hristos, de asemenea, a suferit o dată pentru păcate, El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți, ca să ne aducă la Dumnezeu. El a fost omorât în trup, dar a fost înviat în duh. (1 Petru 3:18)
Mintea umană este extrem de ticăloasă, fapt dovedit în istorie și prin Holocaust, și prin torturile din închisorile din România… Martirii se fac, nu se nasc. Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Dumnezeu îi onorează pe astfel de oameni și mi se pare foarte corect. Merită!
Dumnezeu să te binecuvânteze!
Sursă articol: horjarobert.ro