Într-o lume în care minunile naturale par tot mai greu de găsit, România ascunde un fenomen extraordinar: focuri care ard direct din pământ, fără să fie alimentate de lemn, cărbune sau benzină. Puțini români le-au văzut cu ochii lor, iar și mai puțini știu povestea din spatele lor.
În comuna Lopătari, județul Buzău, pe un deal care la prima vedere nu iese cu nimic din comun, pământul ia foc. La propriu. Din crăpăturile solului țâșnesc flăcări albăstrui și portocalii, care ard neîntrerupt, zi și noapte, indiferent de anotimp, ploaie sau vânt. Localnicii le numesc Focurile Vii, iar timp de generații întregi acestea au fost privite cu teamă și respect, ca un semn supranatural, o dovadă că pământul este „viu” și că ascunde forțe pe care omul nu le poate controla.
Pentru comunitățile din zonă, focurile au fost multă vreme învăluite în legendă. Se spunea că ele marchează locuri blestemate, că sunt focuri ieșite din adâncurile iadului sau semne ale unor comori ascunse. Bătrânii povestesc că flăcările se întețesc înainte de cutremure sau că dispar pentru scurt timp, doar pentru a reapărea mai puternice, ca și cum pământul ar respira.
Explicația științifică nu distruge farmecul fenomenului, ci îl face și mai impresionant. Sub solul din Lopătari se află acumulări de gaze naturale – în special metan – care urcă la suprafață prin fisuri ale scoarței terestre. În contact cu oxigenul, aceste gaze se aprind spontan, generând flăcări permanente. Unele ard de zeci de ani în același loc, altele se mută sau își schimbă intensitatea, în funcție de presiunea gazelor și de activitatea tectonică din zonă.
Ceea ce transformă Focurile Vii într-un fenomen cu adevărat extraordinar este raritatea lor. La nivel european, există foarte puține locuri unde focuri naturale pot fi observate direct la suprafață, iar cele din județul Buzău sunt printre cele mai stabile, mai spectaculoase și mai ușor accesibile. Cu toate acestea, ele rămân aproape necunoscute publicului larg și extrem de puțin promovate la nivel internațional.
Peisajul din jur accentuează senzația de ireal. Solul este uscat, crăpat, aproape lipsit de vegetație, ca într-un decor post-apocaliptic. Ziua, focurile par modeste, dar noaptea, când întunericul se lasă peste dealuri, flăcările transformă locul într-un spectacol hipnotic. Lumina lor tremurătoare pare să spună o poveste veche, una despre forțele ascunse ale pământului și fragilitatea echilibrului natural.
Geologii atrag atenția că intensitatea focurilor poate fi influențată de cutremurele din zona Vrancea, una dintre cele mai active seismic regiuni ale Europei. Din acest motiv, Focurile Vii sunt studiate nu doar ca atracție naturală, ci și ca posibil indicator al mișcărilor tectonice. Ele devin, astfel, un fel de „barometru” natural, un martor tăcut al frământărilor din adâncuri.
În timp ce alte țări ar transforma un asemenea fenomen într-un simbol național sau într-o atracție turistică emblematică, Focurile Vii rămân un secret bine păzit al României. Lipsa infrastructurii, promovarea slabă și protecția insuficientă fac ca acest loc unic să fie vizitat mai ales de pasionați, fotografi sau cercetători, nu de marele public.
Poate că adevărata minune nu este faptul că pământul arde, ci că o face în tăcere, de mii de ani, fără spectatori și fără aplauze. Focurile Vii sunt o dovadă că România ascunde încă fenomene naturale de valoare internațională, care așteaptă nu doar să fie descoperite, ci și înțelese, protejate și respectate.
Sursă articol: Tribuna.us
