Editoriale
430 posts
Nu-ți pierde timpul!
Oare timpul este al omului sau omul pur și simplu este încadrat în timp? Din moment ce Dumnezeu a definit și a creat timpul, rezultă că peste întreaga existență „domnește” timpul. Cum așa?
Share
Cu optimism despre viață – Vladimir Pustan
Viaţa e formată din bucăţi ce fiecare în parte nu spun mare lucru, dar nici puse împreună nu dau imaginea unui întreg inteligibil.
Share
Trezește-mă când vine primavara – Vladimir Pustan
Construim biserici, şcoli, înfiinţăm organizaţii, punem doar bazele trezirii, care va fi într-o zi.
Share
Rostire – Florin Ianovici
Nu am nevoie de 8 martie ca să vă spun: fie-vă viața binecuvântată și să vedeți mântuirea casei voastre, iar fericirea să vă încununeze pașii.
Share
Femeie, e despre tine
Fiecare dintre noi ne dorim să fim fete și femei puternice. Luptăm pentru asta în fiecare zi, chiar dacă uneori nu realizăm. Luptăm să fim independente, influente, împlinite; fiecare definim…
Share
E război – Florin Ianovici
Se spune că timpul le rezolvă pe toate. Ei bine, nu e chiar așa. Timpul nu le rezolvă pe toate. Nu rezolvă răutatea. Unii s-au înrăit mai mult. Răutatea a…
Share
De ce Dumnezeu urăște păcatul?
Îți spune clar și la subiect că te vrea pentru El, te vrea curat și te vrea în slujba Sa. Ce trebuie să faci?
Share
Mare Mirare
Citesc cu mare mirare: de ce ajutăm pe ucraineni și nu pe români? Ce, nu avem și noi sărăcii noștri? Să îmi fie iertat faptul că spun și eu o…
Share
Să ai pace în mijlocul furtunii! Dumnezeu îți dă pacea Lui! Nu te teme, crede numai!
Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte. (Ioan 14:27)
Share
Dorința perfectă? Dumnezeu!
O nădejde amânată îmbolnăvește inima, dar o dorință împlinită este un pom de viață. (Proverbe 13:12)
Share