Dimineața zilei de 9 Decembrie 2023 a adus cu sine forfotă și zumzet în parcarea, pe holurile și în sala de închinare a bisericii Harvest din Arad. Motivul? O conferință inedită ce viza un subiect sensibil pe unii, tabu pentru alții dar importat și periculos pentru fiecare, dependențele sexuale și pornografia.
Astfel, peste 600 de persoane din nu mai puțin de 55 de biserici răspândite în 5 țări au călcat pragul bisericii arădene încă de la ora 8:00. Aici, organizatorii i-au așteptat cu cafea, prăjituri, sărățele și suc pentru a fi fresh și pregătiți să asculte ceea ce Dumnezeu are să le spună prin pastor Dr. Todinca Raul, unul dintre pastorii bisericii gazdă.
În sesiunile care au început imediat după ora 9:00, pastori, lideri de lucrare, lucrători, consilieri, părinți și tineri s-au lăsat pregătiți, echipați și uimiți nu doar de cantitatea bagajului informațional și practic pe care l-a prezentat pastorul Raul dar și de calitatea indiscutabilă a acestuia. Materialul a atins cauzele care duc la dependența sexuală / pornografie, consecințele devastatoare, mecanismul perfid de acționare dar și soluția minunată de eliberare, curățire și vindecare pe care o aduce Dumnezeu.
Bărbați, femei, tineri și oameni maturi au venit cu așteptări dar și împinși de motivații diferite. Dacă Ali din București nu a avut așteptări, ci L-a lăsat pe Dumnezeu să o surprindă, Martin, un tânăr din Târgu Mureș a venit să se echipeze ca să fie pregătit și vigilent pentru a nu cădea în capcana dependențelor sexuale. Pentru pastorul Emi D. a fost un timp prielnic de echipare personală și de speranță că tinerii găsesc aici cadrul cel mai bun de a adresa întrebările și frământările lor, cadru pe care nu îl au în mediile din care provin.
Nu mică ne-a fost mirarea să o întâlnim pe holurile bisericii pe Felicia, un suflet veșnic tânăr și frumos aflat într-un trup pământesc conceput de Dumnezeu în urmă cu 81 de ani. Un exemplu extraordinar de om gata oricând sa răspundă chemării și echipării lui Dumnezeu pentru a fi un sprijin și ajutor celor aflați în nevoi și probleme.
Evenimentul s-a încheiat în jurul orei 19:00 după o sesiune plenară de închinare prin muzică, predicare a Cuvântului lui Dumnezeu prin pastorul Cristian Barbosu și un moment de cercetare și predare în care zeci de persoane, zdrobite de propria stare, copleșite de dragostea lui Dumnezeu au căutat, cerut și găsit eliberarea după care sufletul lor a tânjit în tăcere.
Oameni eliberați, oameni echipați, oameni ale căror așteptări au fost împlinite sunt indiciile clare pentru organizatori că evenimentul a fost o reușită. Motiv pentru care pastorul Raul Todinca a confirmat pentru Vocea Creștinilor intenția ca pe viitor să organizeze noi conferințe dedicate altor subiecte sensibile și puțin discutate în mediul evanghelic.
Sunt cu siguranță multe persoane care și-au dorit să participe la această Conferință dar din diferite motive nu au reușit să ajungă. Pentru ei, organizatorii au o veste bună. Materialul va apărea în scurt timp în variantă online dar și pe DVD.
O zi minunată în care Dumnezeu a lucrat cu putere, în care Și-a primit toată gloria, mulțumirea și recunoștința pe care le merită din plin.