Fostul președinte Donald Trump a lansat o nouă Biblie cu copertă din piele, intitulată „God Bless the USA”, într-un videoclip publicat pe Truth Social.
versiune controversată a Bibliei, susținută de președintele ales Donald Trump, a lansat o ediție specială pentru Ziua Inaugurării, înaintea ceremoniei de depunere a jurământului de pe 20 ianuarie, având un preț de 69,99 USD, la care se adaugă costurile de transport.
Biblia „God Bless the USA”, inspirată de melodia cu același nume a lui Lee Greenwood, a dezvăluit o ediție specială la începutul acestei săptămâni.
Greenwood a anunțat lansarea într-un videoclip postat pe Facebook pe 6 ianuarie, cu o narațiune care declara că „2025 este destinată să fie un an uimitor”, datorită revenirii lui Trump în funcție.
Videoclipul atribuie lui Donald Trump meritul de a fi „readus credința în prim-planul Americii” și susține că „creștinismul a cunoscut recent un avânt,” adăugând că „acum, mai mult ca niciodată, fiecare casă trebuie să aibă Biblii disponibile.”
„Această ediție specială a Bibliei include o gravură care comemorează cea de-a doua inaugurare a lui Donald J. Trump ca al 47-lea președinte al Statelor Unite,” a continuat naratorul videoclipului.
Ediția specială, cu caractere mari, folosește traducerea King James Version și include diverse documente fundamentale ale Statelor Unite, precum Constituția și Declarația de Independență.
Videoclipul a inclus un scurt mesaj de susținere din partea lui Donald Trump, în care acesta a declarat că dorește să „facă americanii să se roage din nou.” Potrivit videoclipului, această ediție specială a Bibliei nu va mai fi disponibilă după data de 19 ianuarie.
În martie anul trecut, Trump a stârnit controverse atunci când a susținut Biblia „God Bless the USA” înainte de Duminica Paștelui, explicând într-un videoclip postat pe Truth Social că „religia și creștinismul sunt cele mai mari lucruri care lipsesc din această țară.”
„Această Biblie este un memento că cel mai important lucru pe care trebuie să-l readucem pentru a face America măreață din nou este religia noastră,” a declarat Trump.
„Religia este atât de importantă, lipsește atât de mult, dar se va întoarce și se va întoarce cu forță, la fel cum țara noastră va reveni cu forță.”
Richard Land, redactor-șef al Christian Post și fost lider al Comisiei de Etică și Libertate Religioasă a Convenției Baptiste de Sud, și-a exprimat îngrijorarea că Biblia „God Bless the USA” ridică în mod greșit documentele americane la nivelul Scripturii revelate divin.
„Cred că nu este o idee bună să legăm Sfânta Scriptură împreună cu alte documente, inclusiv Declarația de Independență, Constituția etc.,” a scris Land.
„Acest lucru nu va face decât să confuzeze oamenii, fie prin ridicarea documentelor noastre fundamentale la un nivel de autoritate pe care nu-l merită, fie prin ispitirea oamenilor de a considera Scriptura Sfântă ca fiind mai puțin sacră în întregul său.”
În 2021, Zondervan și HarperCollins s-au distanțat de rapoartele conform cărora ar fi acceptat să publice Biblia „God Bless the USA”, un purtător de cuvânt declarând pentru The Christian Post că „în cele din urmă, proiectul nu a fost potrivit pentru niciuna dintre părți”.
susrsa articol: chirstianpost.com
traducator: Denisa Rus