Ați ratat știrea? În primăvara acestui an, titlurile din presa internațională au fost dominate de anunțul senzațional că, pentru prima dată în istoria omenirii, oamenii de știință au reușit să readucă la viață o creatură dispărută de mii de ani.
Postările pe rețelele sociale, programele radio, podcasturile, revistele și știrile locale au sărbătorit o realizare istorică a unei companii numite Colossal Biosciences, care a anunțat renașterea unei specii canine dispărute, cunoscută sub numele de lupul uriaș. În urma acestui anunț important, comentatorii au început imediat să laude această realizare fără precedent ca fiind prima „de-extincție” a unei specii realizată de omenire folosind tehnologie genetică de ultimă generație.
Prin combinarea ADN-ului străvechi al lupului uriaș, care a fost conservat, cu ADN-ul lupilor cenușii moderni, apoi folosind câini domestici ca mame surogat pentru a purta și a da naștere, trei noi lupi hibrizi au fost introduși în lumea noastră. Dacă vă gândiți că acest lucru seamănă în mod straniu cu filmul Jurassic Park, mi-ați citit gândurile!
Deși există dezbateri cu privire la faptul dacă acest eveniment ar trebui considerat o adevărată reintroducere a unei specii sau crearea a ceva complet nou, care seamănă foarte mult cu strămoșul său antic (eu susțin cea de-a doua variantă), toți sunt de acord că acest eveniment reprezintă o realizare cu adevărat remarcabilă, facilitată de nivelul tot mai ridicat de cunoștințe al umanității.
Trăim într-adevăr vremuri fără precedent, în care nu se întrevede nicio încetinire a creșterii și aplicării tehnologiei. Fie că este vorba de crearea de șoareci modificați genetic care conțin ADN de mamut lânos sau de progresul exponențial al inteligenței artificiale (IA), omenirea continuă să depășească limitele fizice, biologice și tehnologice în căutarea avansării cunoștințelor noastre colective despre universul în care trăim.
Dar ce trebuie să înțelegem noi, ca creștini, din toate acestea? Cum trebuie să răspundem la evenimente atât de profunde? Care sunt implicațiile progreselor cunoașterii și capacităților umane la niveluri inimaginabile până acum?
Rădăcinile antice ale ispitei cunoașterii
Primul răspuns la întrebări de acest gen este că nu ar trebui să fim surprinși de realizări și evenimente de o asemenea amploare colosală. Foamea omenirii de cunoaștere și setea ei de a depăși limitele în căutarea acesteia nu sunt nimic nou. Dimpotrivă, atracția cunoașterii este practic la fel de veche ca și creația omului însuși, având originea în Grădina Edenului. Într-adevăr, așa cum știu chiar și cei mai noi creștini, atracția cunoașterii este ceea ce i-a ispitit pe Adam și Eva când șarpele din Grădină le-a promis în mod înșelător: „Veți fi ca Dumnezeu, cunoscând binele și răul” (Geneza 3:5).
Mai mult decât atât, în loc să răspundem cu surprindere, noi, ca și credincioși, ar trebui să ne așteptăm să asistăm la progrese continue în abilitățile colective ale umanității, împlinind cuvintele rostite profetului Daniel cu privire la zilele de pe urmă, că „cunoașterea va crește” (Daniel 12:4). Astfel, pe măsură ce observăm progrese în bioinginerie, calculul cuantic, inteligența artificială și alte domenii de vârf ale științei, acestea ar trebui să servească drept indicatori ai cât de aproape suntem de întoarcerea Domnului nostru Isus.
Revenind pentru o clipă la Adam și Eva, ar fi bine să ne amintim și de consecințele dorinței lor de a fi asemenea lui Dumnezeu prin dobândirea cunoașterii.
A fost ispita unei cunoașteri de tip divin cea care a stârnit, de la bun început, problema omenirii cu păcatul. Din momentul în care ochii primului bărbat și ai primei femei s-au deschis după ce au gustat din fructul oprit, durerea, suferința și moartea au marcat neamul omenesc. Și totuși, tentația mereu seducătoare a cunoașterii a continuat – și continuă – să facă istoria să se repete, adesea cu urmări primejdioase.
Mândria și aroganța cunoașterii omenești s-au arătat la scurt timp după marele potop din vremea lui Noe, când popoarele pământului s-au unit în ambiția lor de a ridica un turn care să ajungă până la cer, „ca să-ne facem un nume” (Geneza 11:4), sfidând astfel porunca lui Dumnezeu dată omenirii de a „fi roditori, a vă înmulți și a umple pământul” (Geneza 9:1).
În istoria mai recentă, descoperirea atomului a dus rapid la crearea armelor de distrugere în masă — capabile să provoace daune exponențial mai mari decât toate celelalte arme existente până în acel moment.
Deși cunoașterea în sine nu este, prin natura ei, ceva rău și nici nu ar trebui evitată dorința de a învăța, ispita care însoțește dobândirea cunoașterii trebuie mereu cântărită cu grijă. Seducția puterii, a bogăției și a prestigiului însoțește inevitabil noile descoperiri și, odată cu ele, tentația de a folosi această cunoaștere nou-dobândită pentru scopuri egoiste — adesea ducând la consecințe neașteptate sau nedorite. Există adevăr în zicala atribuită filosofului englez Francis Bacon: „cunoașterea este putere.”
Odată cu recenta „înviere” a lupului preistoric Dire Wolf, s-a demonstrat că nivelul actual al cunoștințelor omenirii în domeniul geneticii este suficient pentru a permite recrearea și manipularea vieții însăși. Umanitatea este acum capabilă să rescrie codul genetic al creaturilor create de Dumnezeu și să le modifice în moduri care se abat de la ordinea stabilită inițial de Creatorul lor. Ce ar putea merge prost?
Aș susține că, încă o dată, omenirea a ajuns într-un punct în care încearcă „să-și facă un nume”, lăudându-se cu propriile realizări — la fel ca cei care au construit turnul Babel. Încă o dată cedăm în fața amăgirii seducătoare a cunoașterii, care promite că putem fi ca Dumnezeu. Încă o dată, cădem pradă aceleiași minciuni dintru început.
De ce Înțelepciunea Trebuie să Guverneze Cunoașterea
Deci, care este soluția acestei dileme? Cum pot oamenii să continue să înainteze în această eră a progresului, inovației și descoperirilor, fără a cădea pradă tentației mereu seducătoare a cunoașterii? Răspunsul este înțelepciunea!
Înțelepciunea este capacitatea de a discerne ceea ce este adevărat sau corect. Ea presupune exercitarea unei judecăți sănătoase atunci când cunoașterea este aplicată. Proverbele 1:7 subliniază perfect: „Frica de Domnul este începutul înțelepciunii”, ceea ce înseamnă că punctul de plecare pentru aplicarea corectă a cunoașterii este să luăm mai întâi în considerare ce gândește Dumnezeu și ce spune Cuvântul Său despre ambițiile omenirii de a împinge limitele cunoașterii. Fără înțelepciune divină, cunoașterea are potențialul de a fi periculoasă.
Aceasta îmi amintește din nou de filmul Jurassic Park, când personajul Ian Malcolm spune unul dintre citatele mele preferate din toate timpurile: „Oamenii de știință erau atât de preocupați de faptul dacă puteau sau nu, încât nu s-au oprit să se întrebe dacă ar fi trebuit.” Cuvinte înțelepte. Dacă noi, ca ființe umane, ne-am opri măcar pentru a contempla dacă intențiile și acțiunile noastre sunt aliniate cu voia lui Dumnezeu, am fi cruțați de multe suferințe.
Evident, noi, ca credincioși, nu putem opri sau controla aspirațiile corporațiilor, cercetările instituțiilor educaționale sau deciziile guvernelor în urmărirea cunoașterii. Totuși, putem alege modul în care privim, interpretăm și răspundem la avansarea cunoașterii în generația noastră.
Ca și creștini, putem folosi o reverență plină de respect și frică sfântă de Dumnezeu, împreună cu familiaritatea cu Cuvântul Său, pentru a discerne dacă descoperirile, realizările și invențiile profunde care fac constant titlurile sunt benefice, etice și în conformitate cu voia Domnului. Putem împărtăși înțelepciune divină prin transmiterea principiilor biblice către prieteni, familie și vecini, dar și prin implicarea în evenimente și oportunități care influențează comunitățile, statele și țările noastre. Pe măsură ce apar ocazii, putem provoca înțelepciunea convențională cu înțelepciune dumnezeiască, în efortul de a îndrepta inimile și mințile spre Dumnezeu. În cele din urmă, singura modalitate reală pentru ca umanitatea să fie „ca Dumnezeu” așa cum a fost intenționat nu este prin extinderea cunoașterii, ci prin punerea credinței noastre în și prin transformarea oferită de singurul Dumnezeu adevărat, Isus Hristos.
Sursă articol: www.harbingersdaily.com
Traducere: Denisa Rus
