Un nou protest pentru susținerea familiei Samson, ai cărei copii se află în custodia serviciilor sociale din Suedia, va avea loc la Geneva, în fața sediului Organizației Națiunilor Unite.
Acțiunea este organizată de Biserica Evanghelică Română din Geneva și este programată pentru sâmbătă, 5 septembrie 2026, de la ora 11:00, ora locală.
Locația protestului: Place des Nations, Geneva, Elveția.
Protestul marchează reluarea, începând din luna septembrie, a manifestațiilor organizate de comunitatea românească internațională în sprijinul familiei Samson și împotriva modului în care autoritățile suedeze gestionează cazul acesteia.
- Cazul Samson | Mobilizare globală: Protest telefonic către oficialii din Suedia
- Sara și Tiana Samson au nevoie de vocea ta | Campanie de protest prin e-mail la adresa autorităților suedeze
Cazul familiei Samson a depășit granițele Suediei și a atras atenția presei internaționale, precum și a Departamentului de Stat al Statelor Unite. În ultimele luni, manifestații de susținere au fost organizate în mai multe orașe din lume, printre care Suceava, București, Roma, Madrid, Stockholm, Washington D.C., Londra, Copenhaga, Dublin și Adelaide.
Tribuna.US a relatat pe larg cazul familiei Samson, aducând în atenția publicului seria de abuzuri la care sunt supuse Sara și Tiana, fiicele familiei, aflate în custodia Socialtjänsten Hässleholm.
Mai multe informații și articole despre caz sunt disponibile aici: https://tribuna.us/?s=samson
Sursă articol: Tribuna.us
