Ultimii ani au adus în prim-plan două conflicte majore care, dincolo de hărți, granițe și negocieri diplomatice, au același tipar: o ură istorică, viscerală, cultivată ideologic.
Ucraina și Israel nu sunt doar teatre de război, ci exemple ale modului în care ideologiile totalitare transformă identitatea celuilalt într-o țintă de eliminat.
Orice gând, aspirație sau conflict pleacă de la o anumită viziune asupra lumii. Astfel, toate acțiunile care preced acesteia sunt conduse de o ideologie: imperialist rusească și islamică, în cazul celor două țări.
Israel
Istoric, identitar, politic, administrativ statul și cetățenii „palestinieni” nu au existat niciodată: ei sunt arabi. Enclava în care se află – Fâșia Gaza – nu a fost niciodată un stat, ei refuzând în repetate rânduri să se formeze ca țară și să trăiască în pace cu Statul Israel – pe care refuză să îl recunoască.
Aflați succesiv sub conducere otomană, britanică, iordaniană, egipteană, israeliană și suverană, arabii din Fâșia Gaza nu au fost niciodată asimilați de nenumăratele țări arabe vecine, ci folosiți deliberat ca masă de manevră teroristă împotriva israelienilor.
Este esențial de amintit că violența arabă împotriva evreilor din regiune precede înființarea Statului Israel. Atacurile, pogromurile și revoltele anti-evreiești au avut loc înainte de 1948, ceea ce infirmă teza conform căreia conflictul ar fi apărut exclusiv ca reacție la formarea Israelului.
Statul Israel s-a format prin mandat internațional legitim, evreii având o continuitate milenară în acel teritoriu, premergător anului 1948 ei achiziționând legal terenuri de la proprietarii arabi din regiune și apoi culminând cu împărțirea echitabilă a teritoriului între ei și arabi. Nu a existat un furt de teritorii.
Majoritatea covârșitoare a arabilor din Fâșia Gaza, în schimb, se nasc, cresc, trăiesc și mor doar cu gândul de a eradica total israelienii din zonă – exportând genocidul la nivel global.
Pentru asta au primit zeci de miliarde de dolari de la Iran și Qatar – bani pe care i-ar fi putut folosi pentru a prospera ca națiune. În schimb, au fost investite în tuneluri, rachete și îndoctrinare.
Prin urmare, nu teritoriile au fost scopul, ci jihadul.
Ucraina
Invadarea Ucrainei de către Rusia – operațiune începută în 2014 și acutizată în 2022 – face parte dintr-un proiect ideologic mai larg al unei Rusii trezite fără un imperiu după căderea URSS-ului.
O frustrare transpusă de Vladimir Putin în discurs, politică și acțiuni militare. Invadarea Georgiei (2008) și presiunile constante asupra statelor din Europa de Est fac parte din același tipar.
Această ostilitate nu este nouă. Stalin a dat startul a ceea ce putem numi ură grotescă față de Ucraina: mai întâi prin înfometare, soldată cu aproape 5 milioane de morți, apoi cu distrugerea elitei ucrainene, rusificarea forțată, deportări, epurări și acum printr-un război direct și ilegal pornit de Vladimir Putin.
Ucrainenii, spre deosebire de arabii din Fâșia Gaza, sunt o națiune și o identitate distincte încă de la 1917 – Republica Populară Ucraineană – fiind al patrulea stat membru care a format Uniunea Sovietică.
Deși Rusia a recunoscut oficial, în 1994, granițele, suveranitatea și identitatea Ucrainei, regimul Putin a promovat constant ideea falsă că Ucraina ar fi un stat artificial. Istoria este folosită selectiv, nu pentru înțelegere, ci ca armă ideologică, menită să justifice agresiunea.
Altfel de ce ai ucide mii de oameni cu rachete balistice, drone, avioane și tancuri, dacă nu din ură față ei, pentru că nu vor să mai trăiască sub influența ta nocivă?
În ambele cazuri, teritoriul este pretextul, iar ura cauza. Adevărata miză este negarea dreptului la existență: a Israelului, ca stat evreiesc, și a Ucrainei, ca națiune suverană.
De la bun început nu a fost vorba despre teritorii. A fost vorba despre ură.
Timotei Dinică
Sursă articol: Tribuna.us
