Iată , Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!
Vine o zi când toate se vor sfârși. O zi când se va auzi trâmbița lui Dumnezeu, care va aduce vestea și va da semnalul mult așteptat de fiecare dintre noi, și anume va anunța revenirea Domnului nostru, Isus Hristos, care Se va coborî din cer și care îi va răpii la cer pe toți aceia care au trăit o viață sfântă și plăcută înaintea lui Dumnezeu.
Toate lucrurile și semnele ne arată și ne spun că nu mai este mult și vine clipa plecării noastre de pe acest pământ, că în curând vom ieși în întâmpinarea Mirelui și vom fi cu El pentru o veșnicie, o eternitate plină de bucurii, când vom aduce laudă și închinare Aceluia care ne-a răscumpărat și care ne-a făcut copiii Săi. Atunci vom fi cu adevărat fericiți și împliniți pentru că în sfârșit vom fi Acasă, cu Domnul nostru, Isus Hristos și cu Dumnezeu Tatăl.
Acolo nu vor fi lacrimi, probleme, îngrijorări, dureri și nimic care să poată aduce tristețe sufletului, pentru că vom avea parte de cele mai bune leacuri și cele mai bune bucate pentru suflet, deoarece Însuși Domnul ne va fi de ajuns. Pacea și dragostea Sa ne vor cuprinde pe fiecare dintre noi și ne vor da liniștea de care sufletul nostru are nevoie, și aceasta pentru o veșnicie, pentru că, nimic din această lume nu se poate compara cu frumusețea Domnului și cu lumina Feței Sale.
Gândește-te pentru o clipă la acel moment, pentru că Domnul revine curând să-și ia Biserica acasă. Reflectează la aceste lucruri care se vor întâmpla, caută să-ți sfințești viața și să ai o inimă curată cât încă mai ai suflare de viață și cât încă mai este har din partea lui Dumnezeu. Astfel, vei fi pregătit în momentul în care Domnul va reveni pe norii cerului, pentru că nu mai este mult din noapte, e aproape dimineața și Domnul nostru va veni și nu va zăbovi.
Domnul să te binecuvinteze!
Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină şi în pace.
Cu prețuire,