Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l şi nu întoarce spatele semenului tău.
Vor fi momente dificile în viețile noastre când, din pricina înmulțirii problemelor sau a suferințelor, vom fi nevoiți să ne apropiem de Dumnezeu. Împreună cu rugăciunile noastre, vom merge înaintea Lui cu post, cerându-I să lucreze, să intervină și să aducă rezolvare la toate neliniștile sau problemele pe care le întâmpinăm în această viață.
Mai devreme sau mai târziu, niciunul dintre noi nu va fi ferit de aceste încercări care vin asupra noastră.
Dar Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește astăzi despre post ca fiind o armă puternică în viața unui creștin, atunci când este plăcut înaintea Sa. Postul nu reprezintă doar abstinența de la mâncare, ci ascunde în el secrete și poate atrage binecuvântări care să conducă la rezultate și biruințe în viața unui creștin ce așteaptă de la Domnul un răspuns sau o rezolvare pentru cauza pe care o aduce înaintea Lui.
Pentru ca postul tău să fie plăcut Domnului, va trebui să dezlegi lanțurile răutății, să deznozi orice legătură a robiei și să eliberezi pe cei pe care îi ții legați în inima ta. Îmbracă-ți inima cu bunătate și milă față de cei nenorociți, iar dacă vei vedea că vreunul dintre acei nenorociți au nevoi, nu ezita să le întinzi o mână de ajutor. Prin aceasta, nu doar că postul tău va fi plăcut înaintea Domnului, ci vei avea parte și de călăuzire, iar însuși Domnul te va însoți pe tot parcursul drumului tău.
Domnul să te binecuvinteze!
Atunci, Cel Atotputernic va fi desfătarea ta, şi îţi vei ridica faţa spre Dumnezeu.
Îl vei ruga, şi te va asculta şi îţi vei putea împlini juruinţele.
Cu prețuire,