Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul, împotriva firii pământeşti; sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
În fiecare zi din viața noastră, atât cât vom trăi pe acest pământ vom avea parte de o luptă continuă cu firea noastră pământească care poftește împotriva Duhului, pentru că vedem în noi o lege care se luptă împotriva legii Duhului și care ne ține robi legii păcatului, care este în mădularele noastre.
Firea pământească îți va spune să faci tot ce vrei și tot ce simți, să îți împlinești poftele pe care le ai, să acționezi bazat pe pofta care e în firea ta, dar odată înfăptuită va aduce păcatul în viața ta.
Dar ca să nu fi biruit, va trebui să îți răstignești firea pământească, să renunți la eul tău, pentru că de fiecare dată ea va încerca să se ridice împotriva ta, să își ceară drepturile, dar Biblia ne spune astăzi că prin Duhul Sfânt noi putem să avem biruință asupra firii noastre pământești.
Duhul Sfânt te va îndemna mereu să renunți la lucrurile acelea pe care le făceai înainte de a fi născut din nou, te va învăța cum să-ți îmbraci inima cu îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe și cu îndelungă răbdare, pentru că scopul Duhului Sfânt este acela de a fi îmbrăcat în Hristos, trăind o viață nouă.
Dar pentru asta va trebui să te lași călăuzit de Duhul Sfânt, să umbli după îndemnurile Sale, pentru că doar așa vei putea avea biruință.
Duhul Sfânt te va învăța cum să stăpânești păcatul care stă la pândă, pentru că El îți va da aceea putere de care ai nevoie de a merge înainte și de a te ridica deasupra oricărui lucru.
Înaintează alături de Duhul Sfânt în luptele ce se dau în interiorul tău, dar fi conștient că, fără El nu vei putea sta în picioare, și că doar El te poartă, în carul Său de biruință.
Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos și care răspândește prin noi în orice loc mireasma cunoștinţei Lui.
Cu prețuire,
Eduard Magyar
2 comments
Vreau sa aflu mai multe detalii despre lupta firi păcătoase
Vreau sa cunosc multe adevăruri despre puterea duhului sfant care exista și da putere pacatosului sa gaseasca poarta de esire din lumea pacatului eliberarea inimilor pacatoase