Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii.
Rugăciunea este mijlocul prin care creștinul comunică cu Dumnezeu, stabilind astfel o relație personală și intimă. Atunci când ne rugăm, nu facem nimic altceva decât că ne vom conecta la o sursă divină, la un izvor din care curge apă limpede și curată. Ne conectăm cu Dumnezeu, care are puterea nu doar să mântuiască dar și să ofere răspuns și ajutor la orice problemă sau cauză a noastră.
Cred că fiecare dintre noi a experimentat, într-un fel sau altul, puterea rugăciunii. Poate ți s-a întâmplat și ție să aduci înaintea lui Dumnezeu diverse cereri, să te rogi insistent pentru intervenția Sa și pentru o soluție sau biruință, iar la un moment dat să primești un răspuns sau o soluție din partea Lui. Cum te-ai simțit atunci? Ce sentimente ai trăit când ai văzut că Dumnezeu Se coboară la tine, arătându-ți dragoste și har și oferindu-ți izbăvirea de care aveai nevoie?
Cuvântul lui Dumnezeu ne învață astăzi să fim perseverenți în rugăciunile pe care le adresăm conform voii Sale, să înaintăm plini de încredere și speranță în Dumnezeu, și să continuăm să aducem acele rugăciuni fierbinți care pot înfrânge orice barieră a cunoașterii noastre, pot îndepărta orice ceață de pe drumul nostru sau care pot rupe orice legătură a celui rău din viețile noastre.
Roagă-te neîncetat și nu te da bătut. Nu lăsa ca descurajarea să pună stăpânire pe inima ta. Lui Dumnezeu îi place atunci când îți pui încrederea în brațul Său și când te vede că te rogi și îi vorbești despre lucrurile care ți se întâmplă. De aceea te îndemn astăzi prin Duhul Sfânt, continuă să te rogi indiferent de lucrurile care pe care le vezi sau le cunoști, pentru că la vremea potrivită vei secera cu cântări de veselie și vei privi la felul cum Domnul a intervenit și te-a izbăvit din toate încercările tale.
Domnul să te binecuvinteze!
Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.
Cu prețuire,