Acum, Israele, ce alta cere de la tine Domnul Dumnezeul tău, decât să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe care ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?
Fiecare din noi se teme de ceva. Unii se tem de un viitor care pare tot mai sumbru și mai lipsit de speranță, pentru că nu pare să fie unul milos, în care să mai avem multă vreme parte de belșug și prosperitate pe acest pământ. Alții se tem în momentul când aud un diagnostic pus de medic, iar alții se tem că lucrurile materiale vor scăpa de sub control. Astăzi, Domnul vrea să ne aducă aminte că există o singură teamă sfântă, pe care trebuie să o avem și care merită să fie luată în serios de fiecare din noi: teama de Dumnezeu.
Dumnezeu este Acela care este suveran și care este deasupra oricărei temeri din viețile noastre. El este Acela care deține și are puterea absolută de a conduce acest univers, deoarece El este singurul Dumnezeu adevărat. Dumnezeu este Acela care ne călăuzește pe fiecare dintre noi și observăm fiecare iubirea și îndurarea Sa zi de zi. Cu toate acestea, în același timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește despre faptul că noi, ca oameni, nu trebuie să ne temem de lucrurile acestei lumi, de necazurile ei, de lipsurile ce vor veni sau de îngrijorările care apar în viața noastră de creștini.
Singura teamă pe care trebuie să o avem este aceea de Dumnezeu, pentru că El este Acela care are dreptul de a ne cere socoteală pentru felul în care fiecare își trăiește viața pe acest pământ. Și atunci când vede că ne îndreptăm pe calea pierzării, El poate și are toată autoritatea de a ne îndrepta prin pedepsirea faptelor noastre. Și chiar dacă uneori folosește nuiaua asupra noastră, mereu o face cu dragoste, pentru că scopul Său este acela de a ne îndrepta și de a merge pe calea neprihănirii, iar la finalul vieții noastre să putem avea parte de o veșnicie împreună cu El.
Domnul să te binecuvinteze!
Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.
Cu prețuire,