Fără categorie
34 posts
Consumatorii de Cannabis: o urgență reală
La începutul lunii martie 2021, Grupul Parlamentar al Senatului SUA care se ocupă cu controlul internațional al stupefiantelor a publicat un raport privind potența crescândă a produselor de marijuana disponibile pe piață.
Share
O dragoste diferită – Florin Ianovici
Unii iubesc căutând ce este frumos. Alții iubesc în așa fel încât te fac să devii frumos.
Share
Emisiune dialog: Strugurii amari ai libertății. Cu Florin Ianovici, Peter Costea și Florin Antonie.
TEMA: ”,,Strugurii amari ai libertății” Într-o cunoscută poveste a lui La Fontaine, se narează povestea unei vulpi care, după ce și-a dorit foarte mult niște struguri care erau în depărtare, depune întreaga sa inteligență și strădanie pentru a ajunge la ei. Cu toate acestea, strugurii erau prea sus, iar acest lucru a năruit toate încercările vulpii. În fața unei astfel de situații, în cele din urmă vulpea se decide să plece, pentru că, oricum „strugurii trebuie că sunt amari”.
Share
Puterea în așteptare
Așteptarea în Dumnezeu este întotdeauna valoroasă și El promite că ne va echipa între timp. Isaia 40:12-31 Creatorul nostru nu are nevoie ca cineva să-L îndrume sau să-L sfătuiască (Isaia…
Share