Titus Corlățean, Senator și Președinte al Comisiei de Politică Externă din Senatul României, a lansat un mesaj public dur cu privire la cazul Familei Samson, familia de români din Suedia care luptă de peste trei ani pentru reunificarea cu fiicele lor.
Într-o declarație amplă, senatorul român acuză autoritățile suedeze de abuzuri grave, încălcarea drepturilor parentale și ignorarea solicitărilor venite din partea statului român, cerând explicații clare privind situația copiilor români aflați în custodia serviciilor sociale suedeze.
„Drama familiei de români Samson din Suedia
Pentru autoritățile statului democratic Suedia am câteva întrebări:
1. Vă simțiți confortabil când vedeți această imagine?
2. Știți despre cele 5-6 tentative de sinucidere, la disperare, ale uneia dintre fetele lui Daniel și Biancăi? Și toate celelalte abuzuri? Și eu, și alți oficiali români v-am informat detaliat. De ce nu faceți nimic? De ce acceptați, acoperiți și în final patronați aceste abuzuri inumane ale unor funcționare din “asistența sociala” suedeză? Care este nivelul real al democrației suedeze, din moment ce nici o anchetă penală nu este declanșată pentru investigarea acestor abuzuri?
3. Nu ați făcut nici un fel de gest pentru a susține reintegrarea graduală a copiilor în familia naturală. De ce încălcați Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copiilor, care stabilește aceasta obligație cu prioritate. Pentru că știți că părinții nu au fost abuzivi și sunt părinți buni!
- Cazul dramatic al Familiei Samson din Suedia este preluat de Fox News
- Picketing în Hässleholm, Suedia. Românii se mobilizează pentru susținerea Familiei Samson
4. De ce tratați cu dispreț demersurile autorităților române (Parlament, Guvern) desfășurate în ultimii 3 ani și simulați cooperarea? De ce nu există reciprocitate în relația Suediei cu România, un stat căruia îi datorați (și mie personal) gesturi importante pentru deblocarea și accelerarea aderării voastre la NATO?
5. De ce încălcați Dreptul internațional și rețineți împotriva voinței statului de cetățenie, România, cetățenii noștri? Sara și Tiana au cetățenia română, EXCLUSIV cetățenia ROMÂNĂ, NU au cetățenia suedeză! Toate cererile repetate ale României de repatriere a propriilor noștri cetățeni le-ați refuzat! De ce?
6. Știți lucrurile urâte care se întâmplă în centrele medical-psihiatrice de detenție a copiilor. Învață să fumeze de la 10 ani, fug noaptea și ajung să consume droguri de la dealerii disponibili să le furnizeze contra bani sau sex! De ce nu faceți nimic? De ce nu anchetați penal aceste lucruri? De ce le acoperiți?
7. De ce ați tăiat orice legătură si drept de vizită al părinților la fiicele lor? De ce încălcați Dreptul internațional?
8. De ce ați internat-o pe Sara în clinica psihiatrică medicală pe nivel LVU 3, adică izolare în secție psihiatrică și administrare de tranchilizante, pentru a o transforma într-o “legumă” inertă? Vă deranjează strigatele disperate ale fetei, de mai bine de 3 ani, care cere permanent sa fie înapoiată la părinți și repatriată in România? Știți că această fată de nici 14 ani, sub efectul acestor medicamente si sub stresul puternic trăit a ajuns la peste 120 kg? Știți drama Tianei, mutată repetat în multe familii de încredințare, fără evident ca fata să accepte să fie integrată cu forța? Știți cum “tatăl” adoptiv intră seara indecent în camera fetei pe neașteptate, când fata se dezbracă? Eu știu că știți!
9. De ce ați luat decizia să schimbați identitatea fetelor, să le schimbați numele și rădăcinile românești? Ca să le dați ușor spre adopție? Copiii cetățeni ai României!! Nu ai voștri! De ce încălcați Dreptul internațional si Constituția României?
10. De ce ați acuzat părinții că își “obligă” fetele să meargă la biserică? Și să citească Biblia? Și de ce îi acuzați că în acest fel ” le împiedică libera dezvoltare a personalității umane”?
Știți ca acesta este un caz clasic de încălcare a liberații religioase? De încălcare a dreptului primordial al PĂRINTILOR la educația copiilor proprii? De ce în cadrul anchetei, acum 3 ani si jumătate, 80% din întrebările adresate părinților au vizat de fapt poziția lor față de LGBTQ? Ce legătura avea LGBTQ cu această speță?
Vă deranja identitatea CREȘTINĂ a familiei de români, în statul dvs secularizat la extrem! Știți că românii, așa sunt ei, merg la biserică? Și că si-au păstrat, marea lor majoritate, identitatea lor creștină? Fie ei ortodocși, catolici, protestanți sau neoprotestanți! Și ca ar trebui să le respectați identitatea!
11. De ce coborâți atât de jos și dați instrucțiuni acum procurorului suedez să înceapă o anchetă penală împotriva părinților? La trei ani și jumătate după ce le-ați luat copiii?? Și după ce, în doar câteva săptămâni, atunci, la începutul lui 2023, ați abandonat, prin propria voastră anchetă, alegațiile inițiale de tratamente abuzive din partea părinților, pentru că v-ați lămurit că nu era adevărat.
De ce vreți să îi intimidați acum pe părinți?? Știți ca toată istoria a plecat de fapt de la tratamentul agresiv, de bulling, aplicat la școală de colegii suedezi în vârstă de 10-11 ani colegei lor, pentru că era o străină, o româncă cuminte, nu ca ei, in plus si creștină? Că au scuipat-o, tras-o de păr si bătut-o? Iar responsabilii scolii, deși informați de tată, nu au făcut nimic! Vă deranjează adevărul dur devenit public si faptul ca parintii nu mai tac? Va dau o veste, nici noi nu vom mai tăcea! Si s-ar putea să vă doară adevărul rău de tot!
12. Ce vreți să faceți la procesul din 21 mai? Sa desființați total drepturile parentale? Să îi arestați pe părinți?
Ați uitat că Suedia are mai multe condamnări la Curtea Europeana a Drepturilor Omului pe acest tip de cazuri. Ce nu știți, pentru ca nu îl aveți pe Dumnezeu, este că există un Judecător mai presus de orice voință umană si El nu își abandonează niciodată copiii! Nici nu știți cât de mare este păcatul de a face rău împotriva celor care se încred în El. Veți afla asta, vă asigur!
Iar pentru cei din România, un singur cuvânt, valabil și pentru demnitarii săi, li pentru oamenii obișnuiți. E vremea sp ieșiți din confortul dvs și să faceți fiecare ceea ce puteți, pentru a ajuta această familie de români. Pentru început, și eu, și mulți alții, vom fi sâmbătă seara, la 18.30, la Suceava, pe Esplanada din fața Casei de Cultură, într-o manifestare de solidaritate și susținere a reunificării familiei Samson! Cei care puteți, rog să veniți!
Și de aici va începe totul! Așa cum românii creștini au făcut acum 11 ani, în toată lunea, pentru reunificarea familiei Bodnariu din Norvegia. Și, cu ajutorul Domnului, au reușit. Așa se va întâmpla și acum!
Sursă articol: Tribuna.us