Legea a trecut, monitorizarea continuă … Astăzi, 10.05.2023, cu majoritate de voturi, Camera Deputaților a adoptat PL-x nr. 145/2023 privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie, cu mici amendamente față de versiunea adoptată de Senat, care însă nu sunt de natură a înlătura riscurile reale aferente etapei de aplicare a legii în timp, asupra cărora am atenționat în urmă cu o lună.
Deși am prelucrat și au fost puse la dispoziția Comisiilor raportoare o serie de amendamente viabile, la care am lucrat și cu privire la care ne-am consultat cu o serie de specialiști din zona juridică, administrativă, socială și politică (amendamente care ar fi reechilibrat Proiectul de lege, repunându-l într-un cadru constituțional și benefic pentru destinatarii Legii), acestea nu au fost preluate în textul Proiectului (decât parțial), astfel că Legea conține în continuare serioase vulnerabilități, conform celor asupra cărora am atras atenția în comunicatul inițial.
[…]
Vă mulțumim tuturor celor care ați fost preocupați de acest subiect, pentru suportul și determinarea voastră! Chiar dacă rezultatul final nu a fost cel dorit de noi, nu ne rămâne decât să continuăm și să dăm dovadă de vigilență sporită și intervenții ori de câte ori se impune, fiind astfel activi în zona civică.
Facem precizarea că activitatea O.C.D.L. este una profund civică și profesională, apolitică, în beneficiul societății civile, iar preocuparea și suportul dumneavoastră – cetățenii României, din țară și străinătate – ne încurajează să ne consolidăm activitatea și să o extindem la un nivel și mai consistent, raportat la provocările din viața publică, instituțională și socială.
O.C.D.L. – Timișoara, 10.05.2023
Întregul comunicat poate fi citit pe https://www.ocdl.ro/plx_145_camera_deputatilor/
Link-ul către amendamentele O.C.D.L. se găsește aici