Vineri și sâmbătă, mii de români au protestat global pentru susținerea și reîntregirea familiei Samson din Suedia, ale cărei fiice, Sara și Tiana, sunt ținute abuziv de aproape patru ani de zile de serviciile de protecție din Suedia.
Vineri, 10 iulie, în fața Ambasadelor Suediei din Copenhaga și Washington D.C., românii din diaspora au condamnat abuzurile Socialtjänsten împotriva familiei Samson și au cerut încetarea abuzurilor împotriva familiei, lansând, totodată, un avertisment către Suedia că vor urma acțiuni de boicotare economică și de imagine a intereselor suedeze din Statele Unite și global.
- Parchetul General din România a deschis o anchetă penală pentru acuzații de tortură și rele tratamente la care este supusă familia Samson
- Cazul Samson: Emoție în fața Ambasadei Suediei. Zeci de jucării pentru Sara și Tiana, ignorate de autoritățile suedeze
Sâmbătă, 11 iulie, alte câteva mii de români au protestat în fața ambasadelor, consulatelor și parlamentului suedez în Brisbane, Australia, Londra și Stockholm, toți cerând hotărât reîntregirea familiei Samson și repatrierea celor două fiice ale familiei în România, ele fiind exclusiv cetățeni români.
Proteste similare au avut loc recent în Suceava, București, Madrid, Dublin și Roma.
Cazul Samson
Cazul familiei Samson este drama unei familii de români (Daniel și Bianca Samson) stabiliți în Suedia, ale căror fiice, Sara și Tiana, au fost preluate abuziv de Serviciile Sociale suedeze (Socialtjänsten) în baza unor presupuse acuzații de abuz. Părinții se luptă de peste trei ani pentru reunificarea familiei.
Deși acuzațiile inițiale care au dus la plasarea fetelor în asistență maternală au fost demontate, statul suedez a refuzat până în prezent returnarea minorilor, instanțele locale respingând cererile părinților. Cazul a generat ample dezbateri și proteste, implicând intervenții diplomatice din partea presei internaționale, precum Fox News, Newsmax, CBN, cât și din partea autorităților din România și a Patriarhiei Române, îngrijorate de încălcarea dreptului fundamental la viața de familie.
Tribuna.US a relatat pe larg, în ultimii ani, cazul familiei Samson, aducând în atenția publicului seria de abuzuri la care sunt supuse Sara și Tiana, fiicele familiei, în custodia Socialtjänsten Hässleholm. Mai multe informații în exclusivitate aici – https://tribuna.us/?s=samson
Sursă articol: Tribuna.us




