SPUC (Societatea pentru protecția copiilor nenăscuți) a criticat un vot care impune zone tampon în jurul clinicilor de avort, numindu-l un „atac scandalos asupra libertăților civileˮ.
Noua clauză 11 la proiectul de lege privind ordinea publică a fost aprobată de Parlament cu 297 de voturi la 110. Aceasta va crea așa-numitele „zone tampon” în jurul facilităților de avort și va face ilegală „interferența cu decizia oricărei persoane de a accesa, furniza sau facilita furnizarea de servicii de avort în acea zonă tampon” – o infracțiune pedepsită cu până la 2 ani de închisoare.
Amendamentul a fost depus inițial de parlamentara Rupa Huq, dar după ce a fost suspendată din Partidul Laburist în timp ce era investigată pentru rasism împotriva fostului cancelar Kwasi Kwartteng, a fost înaintată în schimb de parlamentara laburistă Stella Creasy.
O zi neagră pentru democrație și libertățile civile de bază
Alithea Williams, manager de politici publice al SPUC, a declarat: „Aceasta este o zi neagră pentru democrație și libertățile civile de bază. Cetățenii obișnuiți și pașnici riscă acum o închisoare substanțială pentru simplul act de a se ruga în public și de a oferi ajutor femeilor aflate în nevoie. Parlamentul pur și simplu a incriminat compasiunea”.
„Și asta e și ideeaˮ, a continuat ea. „Acesta nu este doar un atac scandalos asupra libertăților civile, ci elimină un adevărat colac de salvare pentru femei. Mulți copii sunt în viață astăzi, deoarece mama lor a primit ajutor și sprijin de la o persoană pro-viață plină de compasiune în afara unei clinici. Multe femei simt că trebuie să aleagă să facă avort, iar ajutorul celor pro-viață le oferă opțiuni. Acum, opțiunea de a alege le-a fost luată.”
Williams a concluzionat: „Vom continua să luptăm împotriva acestei politici crude și draconice”.
„O societate responsabilă nu incriminează oamenii pentru că oferă ajutor mamelor vulnerabile.”
Deputații care au vorbit împotriva amendamentului au relatat poveștile femeilor care au fost ajutate de voluntari în afara clinicilor de avort.
Sir Edward Leigh a citat-o pe Alina Dulgieriu, care a primit ajutorul de care avea nevoie pentru a o naște pe fiica ei, Sara, în afara clinicii de avort din Ealing. „Ziua în care am ajuns la clinica de avort este cea mai întunecată pe care inima mea a cunoscut-o vreodată. Tot ce aveam nevoie era ajutor până când am născut. O doamnă și un pliant, asta e tot ce a luat. Chiar acolo, pe treptele centrului de avort, din tot întunericul acela, în sfârșit, am simțit speranță. Am simțit pentru prima dată că copilul meu era dorit, nu numai de mine, ci și de străini. Pentru prima dată am simțit că nu eram singură în ziua în care trebuia să pun capăt vieții din mine, copilul meu.
Nu pot exprima bucuria și cât de împlinită m-am simțit ca femeie, ca mamă, să mi se dea șansa de a avea copilul meu. O societate justă și grijulie nu incriminează oamenii pentru că oferă ajutor mamelor vulnerabile.
Sursă text: LifeNews