Cităm:
“…Biserica noastră s-a întărit și zidit prin decizii ferme și o nouă formă de conducere.
….Motivul hotărârii de a se pune deoparte în slujirea pastorală este administrarea greșită a unei situații privind o familie care a fost consiliată, greșit, nebiblic, în privat, precum și necomunicarea cu Biserica referitoare la poziționarea diferită a unui teren aparținând bisericii. Sfatul Frăţesc a stabilit ca disciplinarea fratelui să fie pe o perioadă de 3 luni în privinţa slujbei pastorale, adică fratele nu va mai da Cina, nu va mai cununa, nu mai oficiază botezurile, nu va mai face ungere cu untdelemn timp de 3 luni.
În ce privește slujba predicării Cuvântului lui Dumnezeu, suspendarea este stabilită pentru o perioadă de o lună de zile. Fratele Florin lanovici a greşit în privința sfătuirii acestei familii, fără să se facă vinovat de învățătură greşită de la amvon și de aceea Sfatul Frăţesc a decis suspendarea dreptului de predicare pentru o lună…
Conducerea bisericii Renovatio va fi asigurată de un grup de prezbiteri care se va îngriji de bunul mers al bisericii…
Biserica Renovatio trece de la conducerea centrată pe un pastor coordonator la modelul biblic al bisericii din Antiohia, unde slujirea era coordonată de către grup de prezbiteri cu drepturi egale și care decid prin vot în unanimitate…
Vă anunțăm de asemenea că începând cu ziua de duminică, 18 septembrie, fratelui Florin lanovici îi revine dreptul de predicare în Biserica Renovatio.
Vă mulțumim si vă suntem recunoscători tuturor celor care ne-ați susținut prin rugăciuni și încurajări în momentele acestea foarte grele pentru Biserica noastră.”
Comunicat al Bisericii RENOVATIO